Cultul Maicii Domnului sau închinarea la Fecioara Maria – Cristi Negrici fost preot ortodox

Care este deosebirea între Biserica Apostolică și cea Sobornicească ? Ce formă de creștinism a propovăduit apostolul Andrei în Dobrogea ? Cristi Negrici- fost preot ortodox

Ekklesia – Totalitarismul clerical – Cristi Negrici

Mărturia șocantă a unui fost securist

Preotul Vasile Ioana și „dumnezeul” care nu pedepsește

Nicolae Moldoveanu- Adevăr istoric – Icoanele

Despre iconoclaști (împotrivitorii icoanelor) s-a spus că sunt urmașii lui Origen .

Evagrie Monahul – Rugîndu-te să dai vreun chip lui Dumnezeu nici să îngădui minții tale  să se modeleze după vreo formă ci aproprie-te în mod nematerial și vei  întelege (Filocalia I- 83).

Daca în Vechiul Legământ, Dumnezeu a dat porunci precise cu privire la toate rânduielile religioase : Cortul cu toate ale lui, legea preoției, legea jertfelor , legea sărbătorilor, etc. pentru ca poporul să știe ce are de făcut , fară să adauge și fără să scoată nimic cu atât mai mult în Noul Legământ a lăsat o rănduială scrisă prin sfinții apostoli, în care omul nu trebuie să adauge sau să scoată ceva (Apocalipsa 22:18-19). Cine face lucrul acesta săvârșeste un păcat , stricarea Cuvantului lui Dumnezeu (2 Corintei 2:17) pentru care va da socoteală in ziua judecății.

Nu dăm dreptate batjocoritorului Voltaire în ce a scris împotriva bibliei, însă totuși a remarcat un adevăr , când a vorbit despre riturile din creștinism . Zice el: Dacă Isus ar fi vrut să intemeieze o biserică ( așa ca cea de astăzi ) n-ar fi dat el și legile acesteia ? 

N-ar fi stabilit chiar El toate riturile ? N-ar fi anunțat cele 7 taine despre care nu vorbește  nimic ? N-ar fi spus El mama Mea este mama lui Dumnezeu ? 

Dimpotriva El a spus mamei sale ” Femeie ce am eu de a face cu tine” ? El nu stabilește nici rituri nici ierarhie , nu El este cel care a făcut religia pe care o vedem astazi.

Creștinismul de acum dimpotrivă este total diferit de religia lui Isus . 

(Dialoguri si anegdote filozofice – pag. 151 Editura Univers 1985).

Preotul profesor dr. Ioan Bria teolog ortodox scrie limpede: Cel care a fixat teologia icoanei în forma ei clasică a fost Sf. Ioan Damaschinul (cca 730-760) . Sinodul al VII-lea ecumenic (Niceea, Bitnia 787) cu contribuția patriarhului Tarasie (784-806) fixează învățătura ortodoxă despre reprezentarea iconografică a lui Hristos , Maicii Domnului, îngerilor și sfinților ….(Dicționarele teologiei ortodoxe , pag. 202 , Editura Institutului Biblic și de misiune al BOR -1981).

_______________________________________________________________________________________________

Biserica Ortodoxă se identifică cu cultul icoanelor, sfinților, moaștelor, nu există religie ortodoxă fără ele iar acestea au apărut începand cu secolul  IV în vremea  împaratului Constantin  și au fost fixate în dogmă în secolul VIII de către sinoadele ecumenice .

 Acum știm și când a aparut „ortodoxia”.

sursa :https://crestin-total-schimbat.blogspot.com/2023/06/nicolae-moldoveanu-adevar-istoric.html

Ce spune preotul Calistrat și ce spune Biblia

Teolog ortodox Costin Prihodoco – Inchinarea la moaște este idolatrie

Închinarea la icoane este idolatrie – istoria închinării la icoane -Iconoclaștii vs. iconodulii

Creștinismul redus la versetele prefetate

Martin Luther este cunoscut ca teologul care a reformat creștinismul și a tradus biblia în limba germană. Protestanții îl văd ca pe un mare teolog, infailibil, clarvăzător, care a descifrat tainele Scripturii . Puțini însă cunosc detalii din viața sa precum faptul că Luther a respins nu doar unele practici catolice dar chiar și mai multe cărți care compun Sfânta Scriptură. Dintre acestea epistola lui Iacov, Iuda, Evrei, Estera și Apocalipsa declarându-le neautentice sau neapostolice . Cel mai mare dispreț însă la arătat pentru epistola lui Iacov pe care a numit-o „de paie” pentru că punea accentul pe validarea credinței prin fapte. Iacov nefiind un personaj oarecare ci fratele mântuitorului și episcopul bisericii din Ierusalim, epistola sa fiind considerata de teologi ca  una din cele mai valoroase din Scriptură.

 Reformatorul Luther a fost un „deschizator de drumuri”, urmașii săi i-au urmat exemplul, alegând din biblie versete preferate precum Efeseni 2: 8-10 care ne spune că mântuirea este prin credință nu prin fapte . Acest verset adorat de Luther este la fel de iubit de  neoprotestanți care îl citează la nesfârșit și-l afișează cam peste tot. La fel Ioan 3:16-18, aceste versete sunt importante întradevăr dar obiceiul de a alege anumite versete preferate care susțin doctrina cultului de care aparții și concomitent  a ignora restul Noului Testament, este o eroare , chiar mai mult de atât este o „afrondă” adusă canonului biblic și va duce în final pe un drum greșit

Doctrina este o modalitate de a interpreta dar și  a modifica mesajul real al Scripturii și al creștinismului, dovada este  faptul că există sute, mii de  culte și secte creștine.

Martin Luther a considerat credința ca fiind nu doar principala ci singura condiție a mântuirii ceea ce studiul aprofundat al Scripturii ne spune că  este o exagerare .

„Dacă cineva are credinţă, adulterul nu este păcat”, spunea Luther în faimoasa sa predică despre căsătorie” (Jarrel, Baptist Church Perpetuity, p. 228).

Teologul german și-a imaginat creștinismul ca pe un automat de cafea unde introduci banul și iese produsul, ți-ai declarat credința în Hristos – gata ești mântuit nu trebuie să mai faci nimic, harul a rezolvat totul.  Asta place grozav de mult neo-protestanților însă Noul Testament studiat capitol cu capitol arată cu problema e mult mai complexă decât pare la prima vedere. 

După ce am început sa frecventez o biserica neoprotestantă cu ani în urma am început și studierea Sf. Scripturi, ceea ce am citit acolo însă nu se potrivea cu ce vedeam în biserică în viața oamenilor, de ce  ? pentru că ei urmau mai degraba o doctrină decât  Scriptura. Studiind Scriptura putem constata că creștinismul are niște reguli, principii  de urmat care încep întradevar cu credința dar continuă cu pocaința, schimbarea vieții , nașterea din nou . Apoi pe lânga sfințirea vieții urmează întâia poruncă: Să iubești pe Domnul Dumnezeu tau cu toată inima ta, cu tot sufletul și cugetul tău .. Și a doua poruncă importantă : Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți (aici am intrat pe un teren minat unde mulți „nepei” vor strâmba din nas”) .

 Există nenumarate pasaje în Scriptura care vorbesc despre modul cum trebuie să se manifeste această dragoste fața de semeni în Evanghelia după Matei cap. 25 , în epistola lui Iacov și chiar și în epistolele pauline. Această poruncă a lui Hristos care spune  să ne iubim semenii străbate întreg Noul Testament de la un cap la altul, culminând cu sfatul dat de Hristos bogatului „Vinde tot ce ai si dă la săraci  si apoi  urmează-ma” Bogatul nu a fost deloc fericit să audă un astfel de sfat. Totuși existau  creștini in vremea aceea care practicau învățătura lui Hristos,  iși vindeau averile și le împarțeau intre ei”.

„Aşadar, cine ştie să facă ce este bine, dar nu-l face, este vinovat de păcat”, spune Iacov în epistola sa.  Și nu este vorba numai de bogății materiale, ci și de respect între oameni , Scriptura ne învață să respetăm pe toți, să nu facem deosebire între oameni, să nu disprețuim pe nimeni.

Creștinismul scriptural, cel autenticeste legat de dragoste și de fapte, nu se rezuma la credință.  Reforma protestantă deși evident a avut și aspecte pozitive  a comis și greșeli  reducînd  creștinismul la minim posibil, credința teoretică și cam atît sau altfel spus creștinismul redus la „apă de ploaie” . Și atunci ne mirăm că creștinii  pretinși mântuiți sunt reci, plini de răutate, mândrie, egoism, aroganță, lăcomie de bani, lipsiți de empatie altfel spus sunt oameni firești și lumești . Bineînțeles că nu generalizăm aici, dar sunt mulți chiar prea mulți.

 Nu e vorba de mântuire aici este vorba ce reprezintă creștinismul de fapt, cum a fost el conceput la început ca ideologie , dogmă.

 Acum că în Evul Mediu unii preoți căutand să exploateze populația naivă a inventat indulgențele , apoi a venit Luther care a desființat indulgențele promițând oamenilor mântuire numai prin credință , astea sunt speculații teologice. Dumnezeu va decide pentru fiecare om  în parte care va fi mântuit și care nu în funcție de cum și-a trăit viața, împlinind Scriptura sau nu. Cine sa străduit să împlinească Cuvântul Domnului nu are de ce se teme, harul lui Hristos îl va mântui.

Scriptura nu se citește pe bucațele și nu se ia doar ce iți place și restul îl lasi deoparte că nu te interesează sau nu iți convine (metoda lutherană) . Biblia mai ales Noul Testament se studiază în totalitate și se aplică ad-literam, altfel practici  un creștinism fals, denaturat. 

 Acum că acest gen de religie cu versete preferate /nepreferate este  predicat cu stoicism de la anvoanele bisericilor este un adevăr cunoscut , dar cine este de vină pentru aceasta ? 

1. Deuteronomul 4:2 „Să n-adăugaţi nimic la cele ce vă poruncesc eu, şi să nu scădeţi nimic din ele; ci să păziţi poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, aşa cum vi le dau eu.”

Versetul este reluat în Deuteronomul 12:32 „Voi să păziţi şi să împliniţi toate lucrurile pe care vi le poruncesc eu, să n-adăugaţi nimic la ele, şi să nu scoateţi nimic din ele.”

 2. Proverbele 30.5-6 „Orice cuvânt al lui Dumnezeu este încercat. El este un scut pentru cei ce se încred în El. N-adăuga nimic la cuvintele Lui, ca să nu te pedepsească, şi să fii găsit mincinos.”

 3. Apocalipsa 22:18-19 „Mărturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei proorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.”

Sursa: https://crestin-total-schimbat.blogspot.com/2022/11/crestinismul-redus-la-versetele.html

..

Epistola lui Iacov analizata de teologii moderni

 

Epistola se ocupă de nevoia creştinilor de a se împotrivi tendinţei de a face compromisuri cu lumea, în special în ce priveşte folosirea bogăţiei. Epistola completează şi nu contrazice nicidecum învăţătura din Galateni şi Romani cu privire la justificare. 

Romano-catolicii au preţuit întotdeauna Epistola foarte mult, considerând că aduce dovezi în favoarea doctrinelor justificării prin fapte, mărturisirii auriculare (5:16) şi ungerii (5:14). Pe de altă parte, protestanţii – influenţaţi greşit de Luther – au avut tendinţa să o considere oarecum neconforma pentru ca dadea o importanta deosebita faptelor.. Calvin a arătat ca aceasta Epistolă nu conţine nici un lucru nedemn de un apostol al lui Cristos, ci dimpotrivă, dă învăţături despre multe subiecte care sunt toate importante pentru trăirea creştina, cum sunt „răbdarea, rugăciunea către Dumnezeu, supremaţia şi roadă adevărului ceresc, umilinţa, îndatoririle sfinte, ţinerea limbii în frâu, cultivarea păcii, înfrânarea poftelor, dispreţul din partea lumii, şi altele asemănătoare”.

Mulţi credincioşi evanghelici moderni au început să vadă greşeala făcută prin subestimarea implicaţiilor etice ale justificării şi a locului pe care faptele bune ar trebui să-l ocupe în viaţa creştină.

R. V. G. Tasker a spus în TNTC: „Ori de câte ori credinţa nu are ca rod dragoste şi când dogma, oricât de corectă, nu este raportată la viaţă; ori de câte ori creştinii sunt tentaţi să adopte o religie egocentrică şi să devina indiferenţi faţă de nevoile sociale şi materiale ale altora; sau ori de câte ori ei tăgăduiesc prin felul lor de viaţă crezul pe care-l proclamă şi par mai dornici să fie prieteni cu lumea decât prieteni cu Dumnezeu, Epistola lui Iacov are ceva de spus pentru cei care o resping în detrimentul lor”.

Într-o vreme când credincioşii evanghelici se preocupă din nou de dreptatea socială, de folosirea bogăţiei şi vieţii comunităţii, această Epistolă se cere studiată în mod special, deoarece atrage atenţia asupra virtuţilor care edifică comunitatea şi asupra forţei sociale distructive a bogăţiei folosite în mod nepotrivit. Într-o vreme când severitatea naturii divine şi transcendenţa lui Dumnezeu tind să fie uitate, trebuie restabilit echilibrul prin accentul pe care această Epistolă îl pune pe Dumnezeul neschimbător (1:17), Creatorul (1:18), Tatăl (1:27; 3:9), Suveranul (4:15), Cel Neprihănit (1:20), care nu trebuie pus la încercare de oamenii răi (1:13), Căruia omenirea trebuie să I se supună cu umilinţă (4:7, 10), Legiuitorul, Judecătorul, Mântuitorul şi Nimicitorul (4:11-12), care nu va accepta nici un rival (4:4-5), Dătătorul înţelepciunii (1:5) şi harului (4:6), Cel care promite o coroană a vieţii pentru cei care rezistă la testul credinţei şi care îl iubesc numai pe El (1:12).

BIBLIOGRAFIE

Comentarii de J. B. Mayor, 1913; R. V. G. Tasker, TNTC, 1956; C. L. Milton, 1966; F. Mussner, 1964; şi M. Dibelius, 1975.

VIDEO Judecata https://www.facebook.com/cal.capone.77/videos/788343522308052