INIMA OMULUI

 

Cărți online:       INIMA OMULUI

TEMPLU A LUI DUMNEZEU SAU ATELIER AL SATANEI

Conține 10 tablouri (imagini ) in care s-ar putea sa te regasești si tu…

1 Ioan 4:4-10

Această cărticică nu este nouă. Ea a apărut acum vreo 200 de ani pentru prima dată în Franţa şi a fost o mare binecuvântare pentru mii de suflete. Acuma o lăsăm să apară într-o formă nouă, revizuită, corespunzătoare Cuvântului lui Dumnezeu. Este o oglindă duhovnicească în care oamenii îşi pot vedea starea sufletească, la fel cum o vede Însuşi Dumnezeu. Sunt nenumăraţi aceia care în această cărticică îşi recunosc propria lor inimă şi prin pocăinţă şi credinţă în Cristos, au putut primi o altă inimă şi un alt Duh. La citirea acestei cărţi, aminteşte-ţi că reprezintă o oglindă în care te poţi vedea tu însuţi. Păgân, creştin, necredincios sau decăzut, îţi poţi vedea chipul, aşa cum te vede Dumnezeu. La Dumnezeu nu există o privire la faţa omului, EL priveşte inima.
Satan este tatăl minciunii, voievodul întunericului şi dumnezeul acestei lumi. El se îmbracă într-un înger al luminii şi duce în eroare prin aceasta multe suflete. Dar el nu este un înger al luminii, chipul lui este denaturat şi mulţi nu vor să recunoască adevăratul chip al Satanei. Aşa ca în trecut, şi astăzi există mulţi apostoli şi profeţi mincinoşi care se prefac în apostolii lui Cristos. Aceasta nu e de mirare când însuşi Satan s-a prefăcut într-un înger de lumină (2 Corinteni 11:13-14). Diavolul, dumnezeul acestei lumi a orbit simţurile necredincioşilor, aşa încât ei nu văd minunăţia Evangheliei şi claritatea lui Cristos (2 Corinteni 4:4). Toţi păcătoşii sunt duhovniceşte morţi şi orbi în faţa lui Dumnezeu, după mersul acestei lumi şi după voievodul care domneşte în văzduh, care în acest timp îşi are lucrarea în copii necredinţei (Efeseni 2:2). Dacă ochii lor nu se vor deschide pentru starea lor pierdută, atunci ei merg pe drumul osândirii. Cel care va spune că nu are păcate, se înşeală pe el însuşi (1 Ioan 1:8).
Dacă vei citi aceste rânduri şi vei studia imaginile, poţi vedea propria ta inimă. Nu interzice luminii lui Dumnezeu să-ţi arate adevărata stare a inimii tale. Recunoaşte-ţi păcatele şi nu încerca să ascunzi existenţa lor, căci Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire“ (1 Ioan 1:8-10). „Sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat“ (1 Ioan 1:7b). Ori asculţi de Diavol, ori asculţi de Dumnezeu. Ori eşti un ucenic al păcatului, ori eşti un slujitor a lui Dumnezeu. Dacă păcatul guvernează viaţa ta, nu o ascunde. Strigă la Dumnezeu care e pregătit să te elibereze prin Isus Cristos care a venit în lume pentru a elibera pe păcătoşi şi pentru a rupe puterea lui Satan pe care acesta o are asupra noastră din cauza păcatelor noastre. EL este Salvatorul nostru. Te afli în faţa lui Dumnezeu care îţi cunoaşte toate secretele, toate gândurile şi faptele ascunse. Este imposibil să te ascunzi de Dumnezeu, să Îi ascunzi faptele tale. Căci EL, care a creat urechea noastră, EL să nu audă? Cel care a făcut ochii, El să nu vadă? „Căci Domnul Îşi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijinească pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui“ (2 Cronici 16:9). „Căci Dumnezeu vede purtarea tuturor, priveşte paşii fiecăruia. Nu este nici întunerec, nici umbră a morţii, unde să se poată ascunde cei ce fac fărădelegea“ (Iov 34:21-22).
„Dar Isus nu se încredea în ei, pentru că îi cunoştea pe toţi“ (Ioan 2:24).
„Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit! Ferice de omul, căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea, şi în duhul căruia nu este viclenie!” (Psalm 32:1-2). Citeşte şi Psalmul 51.
„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă“ (Matei 11:28).
J. R. Gschwend

TABLOUL Nr. 1
INIMA PĂCĂTOSULUI

Acest tablou arată inima unui om din lume, ceea ce numeşte Biblia „păcătos”; asta înseamnă o inimă condusă de duhul lumii şi de dorinţele şi poftele cărnii. Ăsta este adevăratul tablou al inimii, aşa cum Dumnezeu îl vede. Ochii tulburaţi vorbesc de beţie, cum scrie în Proverbe 23:29-33: „Ale cui sunt vaietele? Ale cui sunt oftările? Ale cui sunt neînţelegerile? Ale cui sunt plângerile? Ale cui sunt rănile fără pricină? Ai cui sunt ochii roşii? Ale celor ce întârzie la vin şi se duc să golească paharul cu vin amestecat. Nu te uita la vin cind curge roş’ şi face mărgăritare în pahar; el alunecă uşor, dar pe urmă ca un şarpe muşcă şi înţeapă ca un basilic. Ochii ţi se vor uita după femeile altora, şi inima îţi va vorbi prostii”Pe acest prim tablou, vezi inima omului locuită de diferite animale, care reprezintă multe păcate. Pentru că inima este locuinţa păcatelor noastre. Prin gura profetului Ieremia, Dum¬nezeu ne spune: „Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?” (Ieremia 17:9). Isus Însuşi confirmă spunând: „Căci dinlăuntru, din inima oamenilor, ies gânduri rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia. Toate aceste lucruri rele ies dinlăuntru, şi spurcă pe om“ (Marcu 7:21-23).

Păunul Fiecare admiră frumuseţea lui. Aici în inima omului repre¬zintă păcatul trufiei. Lucifer, un fost înger de lumină a lui Dumnezeu, a căzut prin mândria lui şi a devenit vrăşmaşul lui Dumnezeu, Satan (Isaia 14:9-17; Ezechiel 28:12-17). Mân¬dria vine din adâncul iadului şi se manifestă în diferite feluri. Unii oameni sunt mândri de bogăţia lor, creşterea lor bună, înţel¬epciunea lor sau toaletele lor prin care îşi expun corpul lor fără ruşine. Alţii se împodobesc cu tot felul de podoabe cum scrie în Isaia 3:17-24. Alţii iarăşi se mândresc cu strămoşii lor, cu naţionalitatea lor, cultura lor, sportul lor, uită însă că în 1 Petru 5:5 scrie: „Căci Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har”. Dumnezeu urăşte mândria şi trufia (Proverbe 8:13). „Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii“ (Proverbe 16:18).

Ţapul Un animal rău mirositor, plin de poftă şi râvnire. El repre¬zintă desfrâul, curvia şi preacurvia. Aceste păcate întrece orice măsură în vremurile noastre moderne. Este timpul de pe urmă. Trebuie să fim conştienţi de adevărul cuvintelor lui Isus, când a spus cu 2000 de ani în urmă: …”Timpul de pe urmă va fi ca zilele Sodomei şi Gomorei”. Acest duh modern al lumii, nu a cuprins numai bărbaţi şi femei, ci a pătruns şi în familia creştină, în şcoli şi cercuri studenţeşti. Şi anume, această sâmânţă a răului este semănată draconic şi rafinat prin cinematrografe, teatre şi literatură pornografică etc. Şi aceea ce Dumnezeu clar numeşte „păcat” este pur şi simplu „moralitate modernă”. Mii de oameni tineri îşi iau ca exemple pentru viaţa lor personaje din filme sau romane; o sfârşesc însă cu suferinţă, ruşine şi căinţă. Artişti şi artiste care duc o viaţă desfrânată sunt eroii şi eroinele generaţiei de astăzi. Localurile de dans sunt locuri de imoralitate. Însă adevăraţii eroi sfinţi cum îi arată Dumnezeu pe Iosif (Geneza 39:9) nu mai sunt luaţi ca exemplu. Chiar şi cel mai rău păgân din tribul Zulu, nu ezită a condamna la moarte curvarii, iar civilizaţia noastră, chiar de la eilar putea să înveţe ceva, căci în ziua judecăţii el ne va acuza. Dumnezeu ne spune, să nu ne jucăm cu desfrâul, ci să-l evităm. „Nu ştiţi că cine se lipeşte de o curvă, este un singur trup cu ea? Căci este zis: „Căci cei doi se vor face un singur trup. Dar cine se lipeşte de Dom¬nul, este un singur duh cu EL. Fugiţi de curvie! Orice alt păcat, care-l face omul, este un păcat săvârşit afară din trup; dar cine curveşte, păcătuieşte împotriva trupului său. Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi pe care l-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri?” (1 Corinteni 6:16-19). „Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este sfânt şi aşa sunteţi voi“ (1 Corinteni 3:17).

Porcul El reprezintă aici beţia şi necumpătarea. Este un animal murdar care înghite tot ce găseşte în drumul său curat sau necurat. Aşa face şi o inimă păcătoasă. Ea primeşte tot ce e necurat, orice i se oferă, orice expresie atrăgătoare, orice gând rău, orice literatură sau tablou pornografic. Corpul ome¬nesc care e destinat a fi Templul Dumnezeului Viu, e murdărit cu hrană necurată, obiceuri proaste şi patimi. Fumatul stăpâneşte omenirea ca niciodată. Numai puterea lui Dumnezeu poate să elibereze aceste suflete robite de Satan. Oamenii religioşi niciodată nu şi-ar permite să fumeze într-o biserică în timpul serviciului divin; ar fi o profanare pentru Casa lui Dumnezeu. Ei nu se gândesc însă că-şi profanează trupul, care de fapt e Templul lui Dumnezeu. „Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu, şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu“ (1 Corinteni 3:16-17; 1 Corinteni 6:18-19).Îmbuibarea este de asemenea o urâciune înaintea lui Dum¬nezeu. Noi mâncăm pentru a trăi, nu trăim pentru a mânca. Foamea poate fi potolită cu o hrană sănătoasă. Însă pofta nesătulă strigă mereu: „Mai mult, mai mult, dă-mi, dă-mi!” Pofta niciodată nu e sătulă, ea niciodată nu are destul. După Vechiul Testament, beţivii şi destrăbălaţii au fost omorâţi cu pietre (Deuteronom 18:21). „Căci beţivul şi cel ce se dedă la îm¬buibare sărăcesc, şi aţipirea te face să porţi zdrenţe“ (Proverbe 23:21). „…cel ce umblă cu cei desfrânaţi, face ruşine tatălui său“ (Proverbe 28:7). Aminteşte-ţi că un anumit om bogat, un destrăbălat, rob al acestei patimi a murit, şi şi-a ridicat ochii din iad, unde a fost chinuit groaznic. Nu cred că este nevoie să amintesc ce mizerie aduce beţia. Este o realitate prea mare ca să se vorbească doar superficial despre ea. Dumnezeu ne spune foarte clar că un beţiv nu va moşteni niciodată Împărăţia cerului. Cei ce prepară băuturile tari şi cei ce le vând, sunt şi ei vinovaţi, pentru că Dumnezeu spune: „Vai de cei tari când este vorba de băut vin, şi viteji când este vorba de amestecat băuturi tari“ (Isaia 5:22). „Vai de cel ce dă aproapelui său să bea, vai de tine care îi torni băutură spu¬moasă şi-l ameţeşti, ca să-i vezi goliciunea“ (Habacuc 2:15). „…Arfa şi alăuta, timpanul, flautul şi vinul le înveselesc ospeţele; dar nu iau seama la lucrarea Domnului, şi nu văd lucrul mâinilor Lui“ (Isaia 5:12). „Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahi, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpareţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu“ (1 Corinteni 6:9-10).Păcatele firii pământeşti ne sunt arătate în Galateni 5:19-21. „Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute, şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum v-am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu”. Şi „nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă fiţi plini de Duh” (Efeseni 5:18).Invitaţia lui Isus spune: „Voi toţi cei însetaţi, veniţi la ape, chiar şi cel ce n-are bani! Veniţi şi cumpăraţi bucate, veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără plată!” (Isaia 55:1). „Dar oricui va bea din apa, pe care i-o voi da EU, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa, pe care i-o voi da Eu, se va pre¬face în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică“ (Ioan 4:14).

Broasca ţestoasă Ea întruchipează lenevia, care amână cea ce trebuie făcut, de pe o zi pe alta, şi vrăjitoria. Căci necredinţa este un păcat al vrăjitoriei. „Poftele leneşului îl omoară, pentru că nu vrea să lucreze cu mâinile“ (Proverbe 21:25-26). Iosua a trebuit să spună copiilor lui Israel: „Nu fiţi leneşi în recoltarea pământului”. Fiinţa omenească este foarte nepăsătoare şi leneşă pentru moştenirea lucrurilor Dumnezeieşti. Isus spune: „Nevoiţi-vă să intraţi pe uşa cea strâmtă“ (Luca 13:24). „Cine caută găseşte“ (Luca 11:9). „Împărăţia cerurilor se ia cu năvală şi ceice dau năvală, pun mâna pe ea“ (Matei 11:12). Lenea duce în spatele ei osândirea şi ruina sufletului nostru în privinţa vindecării. Ne împiedică la rugăciune, ne împiedică să cercetăm conştiincios tainele lui Dumnezeu, şi la apucare în stăpânire a bogatelor promisiuni ale lui Dumnezeu. Ea duce la distrugere. Când Dumnezeu îţi vorbeşte şi stăruieşte să-I dai AZI inima ta, atunci diavolul spune: „Dăi-o numai MÂINE sau în altă zi” care poate nu mai vine de loc. Iar tu mori fără să fi salvat, fără Isus Cristos. Dumnezeu spune: „Astăzi dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile“ (Evrei 3:7-8). Câţi oameni s-au prăpădit deja, deoarece au amânat ziua când se puteau vindeca în Isus, zi care însă nu a mai venit. Ziua de „MÂINE” nu îţi aparţine ţie.Carapacea broaştei ţestoase serveşte multor vrăjitori pen¬tru vrăjile lor şi arată în acest chip păcatul vrăjitoriei. Fie că e credinţa în puterile vrajei, sau practica în ghicire, în loc să ne punem toată încrederea în viul Dumnezeu. Mai ales în timpul încercărilor, bolilor sau sărăciei, Sfânta Scriptură ne spune să-L chemăm pe Dumnezeul cel viu. care este pregătit să ne ajute, nu să ne lase în voia unei întâmplări bune sau rele. „Domnul întăreşte paşii omului, când îi place calea lui; dacă se întâmplă să cadă, nu este doborât de tot, căci Domnul îl apucă de mână“ (Psalmul 37:23-24). „Ci Dumnezeu este Cel ce judecă. El scoboară pe unul şi înalţă pe altul“ (Psalmul 75:7-S). Dumnezeu a dat copiilor lui Israel porunci, cu urmă¬toarele cuvinte: „Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşte¬şugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului; şi din pricina acestor lucruri va izgoni Domnul. Dumnezeul tău, pe aceste neamuri dinaintea ta“ (Deuteronom 18:10-12). „Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii,.uci¬gaşii, închinătorii la idoli, şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună!” (Apocalipsa 22:15). „Să nu vă duceţi la cei ce cheamă duhurile morţilor, nici la vrăjitori: să nu-i întrebaţi, ca să nu vă spurcaţi cu ei. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vos¬tru“ (Levitic 19:31). „Dacă vi se zice însă: Întrebaţi pe ceice cheamă morţii şi pe cei ce spun viitorul, cari şoptesc şi bol¬borosesc, răspundeţi: Nu va întreba oare un popor pe Dum¬nezeul său? Va întreba el pe cei rnorţi pentru cei vii? La lege şi la mărturie! Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta“ (Isaia 8:19-20).În timp ce citeşti această cărticică, Dumnezeu vorbeşte cu tine şi te cheamă la căinţă şi să părăseşti drumul tău. Dar duhul broaştei ţestoase care se află în inima ta îţi şopteşte în toate felurile să-ţi părăseşti hotărârea pentru Cristos şi se osteneşte să-ţi umple inima ta cu neîncredere. „Ce vor spune ai mei, prietenii mei, lumea, dacă mă pocăiesc? Ce se va întâmpla dacă nu voi mai putea dansa şi dacă nu voi mai participa la distracţiile lumeşti?” În locul bogăţiei de nepătruns pe care o avem în Isus; a păcii Lui minunate, a bucuriei Sale de negrăit, minunăţia Lui, viaţa veşnică umplută cu fericire; tu vezi doar lucrurile pe care le-ai părăsit, pe care trebuie să le părăseşti dacă Îl primeşti pe Isus în inima ta. Atunci frica ta de oameni şi de moarte te va face un ucenic al Satanei. Isus însă a apărut, pentru că prin moarte să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavol şi să izbăvească pe toţi aceia, care prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor“ (Evrei 2:14-15). Acest duh care te împinge să-ţi amâni legămintul de pe o zi pe alta, îţi întăreşte inima în aşa fel, încât devine atât de tare, ca şi carapacea broaştei ţestoase.

Leopardul este un animal fioros. El reprezintă ura, mânia, proasta dis¬poziţie care conduce des inima omenească şi duce de multe ori la violenţă. Tu poţi să încerci să-ţi stăpâneşti proasta dispoziţie, şi îţi poate reuşi, până când, într-o bună zi, iar îţi explodează ca o bombă în tine. Cel mai bun lucru este atunci să o recunoşti şi să-L rogi pe Isus să te elibereze de această mânie diavolească. „Acum nu vă întristaţi!” (Geneza 45:5).„Lasă mânia, părăseşte iuţimea; nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău“ (Psalmul 37:8). „Furia este fără milă şi mânia năvalnică, dar cine poate sta împotriva geloziei“ (Proverbe 27:4). „Dar acum lăsaţi-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de vrăşmăşie. de răutate, de clevetire“ (Coloseni 3:8).Sunt mulţi oameni care încearcă să-şi potolească mânia prin băutură şi fumat sau prin a se răzbuna. „Vinul lor este venin de şarpe, este otravă cumplită de aspidă” (Deuteronom 32:33). Răzbunarea este dulce pentru inima păcătoasă, dar Domnul spune: „A Mea este răzbunarea!” Isus spune: „Iubeşte pe aproapele tău, ca pe tine însuţi! Iubeşte şi pe duşmanul tău!” Dumnezeu a promis că ne iartă păcatele, dacă iertăm şi noi pe acei care ne-au jignit. Grija excesivă şi sensibilitatea ne despart de asemeni de Dumnezeu. Cheful de a începe cearta şi de a pune sângele în mişcare se găseşte în inima omului. De aceea Isus ne va dărui pacea adevărată în inima noastră, pentru întotdeauna, dacă vrem această pace. Dumnezeu eli¬berează de mânie.

Şarpelea ademenit-o pe Eva în paradis. El a distrus cea mai frumoasă legătură de armonie cu Dumnezeu. Satana, îngerul cel căzut a fost cuprins de gelozie împotriva lui Adam şi Eva, când i-a văzut în armonie deplină cu Dumnezeu şi nu cu Lucifer. Din gelozie. Satan, s-a hotărât să distrugă minunata ar¬monie şi viaţa lor cu Dumnezeu, cea ce i-a şi reuşit. Aceeaşi gelozie drăcească şi acelaşi chef locuieşte în multe inimi, când văd pe alţii fericiţi şi mulţumiţi. „Gelozia este neînduple¬cată ca locuinţa morţilor” (Cântarea Cântărilor 8:6). Ea aduce gânduri rele în inimă şi distruge fericirea altora, ea poate duce şi la crimă. Acesta este cazul în anumite căsnicii. Este izvorul multor suferinţe şi invidiei în viaţa comercială şi în alte laturi ale vieţii. Chiar şi lucrătorii pentru Împărăţia lui Dumnezeu, pre¬dicatori şi preoţi, nu sunt imuni la asemenea atacuri. Să facă bine să vegheze, pentru a fi plini de înţelepciune, astfel ca funcţia lor să nu fie tulburată de un duh drăcesc, de invidie, dacă Dumnezeu foloseşte cumva un alt slujitor al Său.

Broasca se hrăneşte cu pământ şi reprezintă dragostea pentru bani şi zgârcenia. „Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor” (1 Timotei 6:10). Un om zgârcit nu este pregătit să-şi deschidă mâna pentru săraci şi nenorociţi, el încearcă prin mijloace cinstite şi necinstite, să-şi adune bogăţiile acestei lumi, care însă vor fi distruse prin molii şi rugină. Isus a spus: „Nu vă strângeţi comori pe pământ unde le mănâncă moliile şi rugina şi unde le sapă şi le fură hoţii“ (Matei 6:19). „Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră“ (Matei 6:21). Acan şi ai săi s-au prăpădit fiindcă au iubit aur, argint, pietre preţioase şi haine frumoase (Iosua 7). Iuda Iscarioteanul, ucenicul lui Cristos s-a spânzurat findcă dragostea de bani l-a făcut să-şi trădeze stăpânul. Aurul şi argintul nu sunt lucruri propriu-zis rele, dar dragostea de bani este peri¬culoasă pentru inima omului. Mii de bărbaţi şi femei îşi ruinează viaţa prin faptul că dau sume mari de bani în săli de joc sau la curse de cai pentru a se îmbogăţi, ca la urmă să piardă tot. Dorinţa de a se îmbogăţi fără multă trudă, duce de multe ori la crimă şi sinucidere. Dragostea de bani şi zgârcenia merg de multe ori împreună cu dorinţa de onoare, putere, de exemplu puterea politică, adică puterea de a stăpini peste alţii, sau puterea banului pentru a asupri pe cei săraci. Şi puterea religioasă care îi face pe oameni să râvnească organizaţiile bisericeşti, şi nu pe Dumnezeu. Cei ce fac aceste lucruri, au tupeul să-i condamne pe sfinţii lui Dumnezeu, care Îl urmează pe Cristos, dar fără să aparţină vreunei biserici oarecare (Marcu 9:38). Isus a spus: „Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui“ (Luca 12:15). Şi povestea omului bo¬gat: „Ţarina unui om bogat rodise. Şi el se gândea în sine, şi zicea: „Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng rodurile”. „Iată”, a zis el, „ce voi face: îmi voi strica grânarele şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate rodurile şi toate bunătăţile mele. şi voi zice sufletului meu: „Suflete ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani: odihneşte-te, mănâncă, bea şi veseleşte-te!” Dar Dumnezeu i-a zis: „Nebunule, chiar în noaptea asta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?” Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu” (Luca 12:17-21). Şi „Ce i-ar folosi unui om să câştige toată lumea dacă îşi pierde sufletul său“ (Marcu 8:36). Isus spune: „Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea… nu este viaţa mai mult decât mâncarea?… Fiindcă toate aceste lucruri neamu¬rile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Pentru că unde este comoara voastră acolo este şi inima voastră (Matei 6:19-

34).Satana Satana – tatăl minciunii este născocitorul tuturor păca¬telor. El stăpâneşte inima. Isus spune: „Voi aveţi de tată pe diavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr pentru că în el nu există adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii” (Ioan 8:44). O minciună nevinovată este la fel de rea ca una grosolană. Există minciuni pe care le spui, le scrii sau le faci. Un făţarnic este un mincinos pentru că se vinde pentru lucruri care nu există. Dumnezeu nu poate minţi. „Dacă zicem că avem părtăşie cu EL, şi umblăm în întuneric, minţim şi nu trăim adevărul” (1 Ioan 1:6). „Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, uci¬gaşii, închinătorii la idoli, şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună“ (Apocalipsa 22:15). „Şase lucruri urăşte Domnul: ochi trufaşi, limbă mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevi¬novat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău şi martorul mincinos care spune min¬ciuni“ (Proverbe 6:16-19).

Steaua arată conştiinţa din fiecare inimă de om. În acest prim tablou conştiinţa este neagră, rea şi probabil pe adormite din cauza repetatelor şi conştientelor păcate. Este orbită şi stricată în aşa fel încât numai poate judeca nici propriile acţiuni. Această conştiinţă rea are câteodată linişte, dar este foarte împrăştiată. Ea acuză acolo unde trebuia să se scuze şi se scuză acolo unde trebuia să acuze. Duhul însă spune: „În vremurile din urmă unii se vor lepăda de credinţă ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţăr¬nicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor“ (1 Timotei 4:1-2). Conştiinţa rea este în aşa fel de parcă ar fi arsă cu un fier înroşit. Credinţa în Domnul Isus Cristos ne poate elibera de conştiinţa rea (Evrei 10:22).

Ochiul Domnului vede tot ce se întâmplă în inimă. Nimic nu scapă ochiului Său de foc. De aceea El vede şi toate gândurile ascunse şi toate inten¬ţiile inimii (În aceste tablouri achiul omului corespunde exact cu starea inimii lui).

Micile limbi de foc din jurul inimii reprezintă dragostea lui Dumnezeu, care înconjoară inima păcătosului. Este adevărat că Dumnezeu urăşte păcatul, dar El ne iubeşte şi El nu vrea moartea păcă¬tosului, ci să se pocăiască şi să trăiască. Isus a venit pentru a-i elibera pe păcătoşi. Bucurie mare este în cer, când un păcătos se căieşte. Micile limbi de foc vorbesc şi de sângele lui Isus Ghristos, care ne curăţă de toate păcatele. „Priveşte, acesta este Mielul lui Dumnezeu, care poartă păcatele lumii”.

Îngerul reprezintă vestitorul Cuvântului lui Dumnezeu. Dumnezeu do¬reşte să vorbească cu el care este descurajat de povara păcatului, pentru ca omul să se aplece şi să se căiască, apoi lumina şi dragostea lui Dumnezeu va putea pătrunde în inima lui.

Porumbelul este simbolul Duhului Sfânt, Duhul Adevărului, care dovedeşte lumea vinovată în ce priveşte păcatul. Porumbelul mai este şi simbolul dreptăţii şi a judecăţii. Duhul Sfânt se află aici în afara inimii omului. Nu poate locui în inimia unde mai locuieşte păca¬tul. Dacă acest tablou arată starea inimii tale, atunci nu mai rămâne altceva de făcut decât să strigi la Dumnezeu. Deschide¬-ţi inima şi lasă să pătrundă înăuntru lumina Cuvântului Său. „Crede în Domnul Isus Cristos şi vei fi mântuit”. Domnul vrea doar să te ajute şi să te salveze. El a promis să-ţi dea o inimă nouă, un duh nou.

TABLOUL Nr. 2
INIMA CONVINSĂ ŞI DESCHISĂ
Acest tablou reprezintă inima convinsă, care începe să-L caute pe Dumnezeu. Îngerul ţine sabia,      Cuvântul lui Dumnezeu, „care este viu şi lucrător, mai tăios decât orice sabie cu două tăişuri;   pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii“ (Evrei 4:12). „Oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata”… „Moartea este răsplata păcatului”. „Necredincioşii şi păcătoşii, partea lor este iazul care arde cu foc şi cu pucioasă“ (Apocalipsa 21:8).

Îngerul ţine în mâna cealaltă un craniu. El aminteşte păcătosului că toţi trebuie să moară. Corpul nostru pe care-l iubim atât de mult, pe care-l îmbrăcăm, îl hrănim, îl înfrumuseţăm şi îl îngrijim până la idolatrie, moare şi se prăpădeşte, este mâncat de viermi. Dar sufletul şi duhul nostru vor trăi veşnic şi vor apare într-o zi în faţa scaunului judecăţii lui Dumnezeu.

Vedem aici păcătosul care începe să asculte vestea lui Dumnezeu şi să-şi deschidă inima la iubirea lui Dumnezeu. Duhul Sfânt începe să lumineze inima lui care a fost întunecată de păcat. Lumina lui Dumnezeu pătrunde în Templul Său şi goneşte toată întunecimea. Diferite animale care reprezintă păcatul sunt alungate. De aceea dragă cititorule, permite lui Isus care este Lumina Lumii să pătrundă în inima ta, pe care o va elibera de toată întunecimea, cum o arată tabloul. Isus spune: „Eu sunt Lumina Lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii“ (Ioan 8:12).

Niciodată nu vei putea izgoni întunericul prin propria ta putere şi înţelepciune. Modul cel mai simplu, mai sigur şi mai repede, dar şi unicul, pentru a izgoni întunericul este acela de a lăsa lumina să pătrundă în inimă. Luna şi stelele luminează puţin întunericul nopţii, dar dacă apare soarele atunci dispare întunericul, cât şi micile luminiţe. Isus este „Soarele dreptăţii”. Când Isus a intrat în Templul din Ierusalim, atunci El a izgonit pe toţi aceia care vindeau acolo: oi, boi, porumbei şi a răsturnat masa cămătarilor zicindu-le: „Este scris: Casa Mea se va numi o casă de rugăciune”. „Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari“ (Matei 21:13). Inima ta trebuie să fie un templu a lui Dumnezeu, o casă a Sa. El doreşte să locuiască în ea, s-o înfrumuseţeze, s-o umple cu Duhul Sfânt, cu dragostea Sa şi bucuria Sa. Isus nu a venit doar pentru a ne ierta păcatele, ci El a venit şi pentru a ne elibera din puterea şi stăpânirea păcatului. „Deci dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi adevărat slobozi“ (Ioan 8:36).

TABLOUL Nr. 3
INIMA PREGĂTITĂ PENTRU CĂINŢĂ

Acest tablou ne arată starea unui păcătos care într-adevăr se supune şi se căieşte. Îşi aminteşte de multele şi groaznicele păcate pe care le-a săvârşit şi pentru care Isus a murit pe cruce. Când vede crucea pe care îngerul Cuvântului lui Dumnezeu i-o descoperă, i se rupe inima şi se căieşte din tot sufletul pentru numeroasele lui păcate, de aceea inima lui este tulburată. Când sufletul pregătit de căinţă îşi imaginează marea dragoste a lui Dumnezeu care s-a descoperit în Isus Cristos, deodată această dragoste pătrunde în inima lui. El începe să-L înţeleagă pe Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu care a venit în lume să îndepărteze păcatele, fiindcă El Însuşi a acceptat să moară în locul nostru pe lemnul blestemului. Într-adevăr Isus Cristos a fost biciuit, a fost încoronat cu spini, mâinile şi picioarele Lui au fost găurite de cuie, El a murit pe cruce pentru păcatele noastre, şi aceasta mâhneşte adânc pe păcătosul căit. Inima este pregătită pentru căinţă. Când el citeşte Cuvântul lui Dumnezeu, se vede ca într-o oglindă, şi tot mai mult îşi dă seama cât de mult s-a îndepărtat de Dumnezeu, şi cât de mult a călcat sfaturile Lui. Este adine îndurerat, când se căleşte cu inima în timpul acela Isus se apropie de el. Dragostea şi pacea lui Dumnezeu îi umple inima, apoi începe să înţeleagă că: „Sângele lui Isus Cristos Fiul lui Dumnezeu ne curăţeşte de orice păcat“ (1 Ioan 1:7). „Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă, şi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit“ (Psalm 34:19).

Mai departe Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă şi are duhul mâhnit, spre cel ce se teme de Cuvântul Meu“ (Isaia 66:2). Duhul Sfânt îi repetă în şoaptă cuvintele lui Isus: „Fiul meu (fiica mea) du-te în pace, păcatele tale sunt iertate”. Tot privind la cruce, inima pregătită pentru căinţă vede sângele vărsat de Isus şi crede că acesta a fost vărsat personal pentru el. El se simte tot mai mult uşurat de povara păcatelor sale. El recunoaşte că Isus a fost bătut pentru păcatele noastre şi că a fost rănit pentru faptele noastre. EL a purtat durerile şi bolile noastre. Domnul a aruncat toate păcatele noastre asupra LUI (Isaia 53:3).

Lumina Duhului Sfânt umple inima care până acuma era pătată şi plină de întuneric. „De vor fi păcatele voastre roşii ca purpura, se vor face albe ca lâna“ (Isaia 1:18). „Umblarea după lucrurile firii pământeşti este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului, este viaţă şi pace“ (Romani 8:6). Inima este deci sigură că oricine crede în El, nu va pieri ci va avea viaţă veşnică (Ioan 3:16); „căci în EL avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor după bogăţiile harului Său“ (Efeseni 1:7). În locul dorinţelor păcătoase, au luat loc faptele neprihănirii, dorinţa de a trăi numai pentru Dumnezeu şi de a-I sluji numai Lui „El, care ne-a iubit mai întâi”. Inima pregătită pentru căinţă în loc să iubească lumea, iubeşte pe Dumnezeu şi lucrurile lui Dumnezeu.

În acest tablou, animalele (păcatele) se află în afara inimii acestui om. Totuşi Satana nu şi-a părăsit bucuros locuinţa şi se uită mânios înapoi în speranţa că odată se va întoarce iarăşi acolo. De aceea Isus Cristos ne sfătuieşte să veghem şi să ne rugăm pentru a putea rezista diavolului, ca să plece de la noi.


TABLOUL Nr. 4
INIMA PĂCĂTOSULUI MÂNTUIT

Acest tablou arată pe păcătosul mântuit care a găsit pacea desăvârşită şi iertarea prin Mântuitorul nostru Isus Cristos. „Departe gândul să mă laud cu altceva, decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos în care lumea este răstignită faţă de mine şi eu faţă de lume“ (Galateni 6:14).

Isus a murit pe cruce pentru ca noi „fiind morţi faţă de păcat, să trăim pentru neprihănire“ (1 Petru 2:24). Eu însă spun: „Umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti“ (Galateni 5:16). Iar în Galateni 5:25 ne spune: „Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul”. În acest tablou mai putem vedea şi stâlpul de care a fost legat Isus după ce a fost dezbrăcat. Mai departe putem vedea biciul şi nuielele cu care L-au bătut groaznic. „Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi”. Irod şi oamenii lui L-au badjocorit, L-au dezbrăcat de hainele Lui şi L-au îmbrăcat cu o haină stacojie. „Au împletit o cunună de spini pe care I-au pus-o pe cap, şi I-au pus o trestie de bambus în mâna dreaptă. Apoi îngenunchiau înaintea Lui, îşi băteau joc de El şi ziceau: „Plecăciune, împăratul iudeilor! Şi scuipau asupra Lui şi luau trestia şi-L băteau în cap. După ce şi-au bătut astfel joc de El, L-au dezbrăcat de haina stacojie, L-au îmbrăcat cu hainele Lui şi L-au dus să-L răstignească”.

Există mulţi creştini, care sunt numai cu numele. Ei se roagă în biserică, iau cina, cântă cântece bisericeşti, iar în acelaşi timp răstignesc pe Mântuitorul tot mai mult prin răutatea lor. „Nu orişicine-Mi zice: Doamne, Doamnei va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri…” (Matei 7:21-27). În acest tablou mai găsim şi punga lui luda, care L-a trădat pe stăpânul său pentru 30 de arginţi, deoarece dragostea de bani i-a cuprins inima şi i-a întunecat mintea. Lanterne şi lanţurile ne arată cum în noaptea aceea Isus a fost prins de soldaţi. Zarurile ne arată că soldaţii au tras la sorţi pentru hainele Lui, ceea ce-a împlinit Scriptura după cum spune profetul: „Şi-au împărţit hainele Mele între ei şi pentru cămaşa Mea au tras la sorţi“ (Matei 27:35). I-au luat lui Isus totul. L-au lepădat şi I-au spus: „Nu vrem ca acest om să domnească peste noi”.

Oamenii doresc toate binecuvântările lui Dumnezeu, soare şi ploaie, dar nu vor să se pună sub unica autoritate a lui Dumnezeu. Sunt oameni pentru care Dumnezeu există numai în timp de nevoi şi suferinţe.

Soldaţii I-au străpuns coasta cu o suliţă şi imediat a ţâşnit sânge şi apă. Înainte de cânta cocoşul, Petru s-a lepădat de trei ori de Isus, înaintea unei slujnice; mai târziu însă s-a căit şi a plâns cu amar. Recunoşti tu pe Isus în cuvânt şi în purtarea ta? Ai tu frică de oameni, gândeşte-te la cuvântul Domnului: „De aceea pe orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri, dar orişicine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri“ (Matei 10:32-33). Isus a mai spus: „Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după mine, nu este vrednic de mine“ (Matei 10:38).

Fericit este acela care stă pe stânca „ISUS”


TABLOUL Nr. 5
TEMPLUL LUI DUMNEZEU

În tabloul al 5-lea vedem inima curăţită şi vindecată în harul şi mila lui Dumnezeu a păcătosului mântuit. Într-adevăr, această inimă a devenit Templul lui Dumnezeu, Locuinţa lui Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt după făgăduinţa lui Isus. „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el“ (Ioan 14:23). Prin Isus Cristos, Dumnezeu Tatăl ne iubeşte şi ne binecuvântează îndreptându-ne.

Această inimă este deci Templul lui Dumnezeu. Toate animalele au fost izgonite. În locul lor vedem acolo Duhul Sfânt, Duhul Adevărului. Acolo unde îşi avea locul faptele firii pâmânteşti, acum se arată roadele Duhului: „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia”. El este acum într-adevăr o mlădiţă în via Isus Cristos şi această mlădiţă aduce fructe. Secretul acestui produs de roade este râmânerea în Cristos şi în Cuvântul Lui (Ioan 15:1-10). Deoarece este plin de Duh Sfânt, are puterea să învingă firea pământească şi dorinţele ei, are puterea să răstignească pe omul cel vechi. Acum el nu mai trăieşte după gusturile lumii, ci el trăieşte în nădejdea căci: „credinţa este victoria care a învins lumea”. Acum el trăieşte în speranţa vie a venirii Domnului Isus Cristos. Trăieşte în şi prin dragostea lui Dumnezeu care este nesfârşită. „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu“ (Matei 5:8). Împăratul David, cu toate victoriile externe asupra duşmanilor săi, ştia că cea mai mare bătălie se dă în inima lui. În faţa slăbiciunii sale interne, el se ruga: „Dă-mi Doamne iarăşi bucuria mântuirii Tale şi sprijineşte-mă cu un duh de bunăvoinţă“ (Psalmul 51:12). Nimeni nu poate să-şi cureţe singur inima, nimeni nu-şi poate face în interior o inimă curată. Dacă cineva se pleacă serios în faţa lui Dumnezeu – ca David -şi Îl roagă pe EL să-i dea o inimă nouă, atunci Dumnezeu într-adevăr îi dă o nouă înfăţişare. Dumnezeu nu vrea să lipească propriile noastre zdrenţe şi haine rupte de dreptate El nu doreşte nici promisiunea noastră zadarnică, cum că vom face din inima noastră o locuinţă bună pentru Dumnezeu. – NU! El, vrea să ne ajute pentru că a dat El Însuşi o bună făgăduinţă: „Vă voi stropi cu apă curată şi veţi fi curăţiţi; vă voi curaţi de toate spurcăciunile voastre şi de toţi idolii voştri. Vă voi da o inimă nouă, şi voi pune în voi un Duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră şi vă voi da o inimă de carne”. Voi pune Duhul Meu în voi şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele şi să păziţi şi să împliniţi legile Mele” (Ezechiel 36:25-27). Dumnezeu a confirmat această promisiune în Noul Testament şi l-a pecetluit cu sângele lui Isus Cristos.

În acest tablou vedem iarăşi că apare îngerul. Îngerii sunt fiinţele slujitoare pentru aceia de pe pământ care vor moşteni viaţa veşnică, sunt fiinţe cereşti care au porunca să se aşeze în jurul acelora care au frică de Dumnezeu (Psalmul 34:8; Psalmul 91; Daniel 6:22; Matei 2:13; Faptele apostolilor 5:19; 12:7-10).

Diavolul este vizibil şi în acest tablou. El stă aproape de inimă, stă la pândă şi aşteaptă momentul potrivit să se întoarcă iarăşi în locuinţa lui. De aceea apostolul ne îndeamnă: „Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită“ (1 Petru 5:8). Satana de multe ori se preface într-un înger de lumină „până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi“ (Matei 24:24). „Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi“ (Iacov 4:7).


TABLOUL Nr. 6
INIMA ÎNCERCATĂ ŞI ÎMPĂRŢITĂ

 Tabloul şase este tristul tablou al unui decăzut. Unul din ochii lui este închis, căci i-a adormit conştiinţa în viaţa lui. Celălalt ochi se uită obraznic şi face curte lumii. Interiorul lui s-a întunecat şi în ochii lui suferinţele comune cu Cristos, abia de mai sunt vizibile. El este înconjurat de încercări cărora nu le opune rezistenţă, în loc să lupte împotriva lor. În loc să asculte de glasul lui Dumnezeu îşi apleacă urechea, la propunerile şi promisiunile şirete ale corupătorului. Este posibil ca inima împărţită să se mai ducă şi la biserică ca să-şi ascundă dragostea pentru lume cu o haină religioasă, în timp ce dragostea lui Dumnezeu se răceşte. Mintea lui este împărţită în mai multe păreri, începe să simpatizeze cu lumea şi totuşi susţine că iubeşte pe Dumnezeu. Steaua (conştiinţa lui) e tulbure. El nu-şi mai duce crucea bucuros pentru că i-a devenit o povară nedorită. Credinţa lui se clatină, încetează să mai fie în comuniune cu Dumnezeu, în rugăciune, iar poziţia inimii lui faţă de Dumnezeu este nepăsătoare şi laşă. El face tot mai mult loc ispititorului care stă la pândă lângă inima lui. Inima împărţită se bucură mai mult de societatea lumii decât în cercul adevăraţilor credincioşi.

Mândria – duhul păunului, încearcă să pătrundă în inimă. Inima împărţită probabil că a uitat cum a fost salvat prin har, a uitat cum a fost pe drumul mântuirii şi cum astăzi a devenit un sfânt mândru. Beţia bate la uşă şi vrea să intre. Aceasta se întâmplă deseori (foarte nevinovat). De exemplu: dacă inima împărţită se întâlneşte cu prieteni lumeşti la o petrecere şi acolo se ruşinează să fie ţinut ca un om cuminte, timid şi nesociabil, atunci diavolul îi şopteşte la ureche că această unică ocazie în viaţa lui socială, nu trebuie s-o piardă. Dorinţele cărnii se fac observate, începe să facă observaţii (judecăţi) cu două înţelesuri, vizitează locuri de plăceri şi se lasă convins de adversar că aşa e firea omenească – „a gusta nu e păcat”. Este adevărat că nu putem face nimic când păsările necurăţeniei şi ale gândurilor rele se rotesc deasupra capetelor noastre, dar noi suntem de judecat dacă le dăm voie să-şi facă cuib în inimile noastre şi să-şi efectueze lucrurile rele acolo. Dacă dăm diavolului degetul mic, nu se va linişti până nu va stăpâni toată mâna în aşa fel, încât să ne tragă în focul iadului şi sufletul şi duhul. De aceea Dumnezeu ne avertizează frumos să ocolim poftele tinereţii şi să nu ne jucăm cu păcatul ori de unde ar veni el. Trebuie să ne refugiem în Isus.

Omul care în acest al 6-lea tablou înţeapă inima cu un cuţit reprezintă un batjocoritor şi un adversar al creştinismului. Mulţi oameni de acest fel cu buzele lor batjocoritoare şi limbile lor mincinoase, rănesc şi găuresc inimile credincioşilor, iar inima impărţită nu poate rezista la asemenea atacuri. Credinciosul cu inima împărţită începe să aibă frică mai mult de oameni decât de Dumnezeu. Frica de ce vor spune şi ce vor gândi oamenii despre el, rezultă sclavie şi îndepărtare de la Dumnezeu. Proasta dispoziţie şi mânia se descoperă când apar greutăţi şi dezamăgiri şi încerarcă să pătrundă în inimă. Respingătorul şarpe al geloziei apare când alţii sunt mai fericiţi şi au mai mult succes decât el. Dacă primeşte intrare în cea mai mică crăpătură a inimii, atunci uşa e deschisă pentru ură, mândrie şi pentru toate celelalte păcate.

Este atât de uşor să lăsăm în inima noastră duhul banului, dacă nu ascultăm de sfatul Domnului nostru Isus Cristos. El spune: „Vegheaţi şi rugaţi-vă ca să nu cădeţi în ispită“ (Matei 26:41). În 1 Corinteni 10:12 ne spune: „Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă”. „Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului“ (Efeseni 6:11-18).

TABLOUL Nr. 7
INIMA DECĂZUTĂ ŞI ÎMPIETRITĂ

Acest tablou ne arată starea unui decăzut. Acest om a fost luminat, a gustat din harul lui Dumnezeu. A fost părtaş Duhului Sfânt, dar care s-a îndepărtat de calea cea bună. Tabloul mai arată şi starea unei persoane care nu s-a căit niciodată sau care nu s-a pocăit niciodată, cu toate că i s-a descoperit şi i s-a spus despre adevărul Evangheliei şi Vestea cea bună.

Un om care îşi împietreşte inima când Dumnezeu îl cheamă, devine tot mai rău, cu toate strădaniile lui de îmbunătăţire. Isus Însuşi a descris starea unui decăzut în Luca 11:24-26: „Duhul necurat, când iese afară dintr-un om, umblă prin locuri fără apă şi caută odihnă. Fiindcă n-o găseşte, zice: ”Mă voi întoarce în casa mea de unde am ieşit”. Şi când vine, o găseşte măturată şi împodobită. Atunci se duce de mai ia cu el alte şapte duhuri, mai rele decât el; intră împreună în casă, se aşează în ea, şi starea de pe urmă a omului aceluia ajunge mai rea ca cea dintâi”.

În 2 Petru 2:22 ni se spune: „Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată: Câinele s-a întors la ce vărsare şi scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă”. Aceste locuri din Biblie arată clar starea inimii unui decăzut sau a unui suflet lipsit de căinţă. Păcatul, cu toată puterea lui de înşelătorie, s-a reîntors pentru a-şi face din nou cuib în această inimă să o stăpânească iarăşi. Chiar şi faţa acestui om este până la un anumit grad expresia inimii sale. Duhul Sfânt, acest blând porumbel, este silit să părăsească această inimă, căci Duhul Sfânt şi păcătosul nu pot trăi împreună. Inima nu poate fi în acelaşi timp Templul lui Dumnezeu şi locuinţa lui Satan. Îngerul, care simbolizează vestea cuvântului lui Dumnezeu, se îndepărtează şi el trist privind înapoi în speranţa că acest om se va mai pleca şi se va mai căi, cum a făcut-o fiul pierdut (Luca 15:16-18). „….mult ar fi dorit el să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le da nimeni. Şi-a venit în fire şi-a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău”… Tatăl, care şi-a văzut fiul căit, l-a iertat şi l-a primit, apoi l-a îmbrăcat şi l-a hrănit.

În acest tablou nu vedem nimic care exprimă o căinţă adâncă, adevărată. Acest om nu caută faţa lui Dumnezeu, iertarea la picioarele lui Isus. Această conştiinţă de om este tocită, adormită. Omul acesta are urechi, dar nu aude glasul stăruitor a lui Isus. El are ochi, dar nu poate să vadă adâncimea iadului care se deschide sub picioarele lui. Nici nu-i mai e ruşiae că persistă în păcat. Diavolul conduce în inima lui. El a pus stăpânire pe centrul inimi sale. S-ar putea ca acest om să mai aibă figura unui om religios, ca un mormânt văruit… „Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca nişte morminte văruite, care pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinlăuntru sunt pline de oasele morţilor şi orice fel de necurăţenie“ (Matei 23:27).

Tatăl minciunii (diavolul) ia acum locul duhului adevărului. Fiecare animal, fiecare păcat este condus de un demon, de un duh necurat, care ţine în stăpânire inima. Deşi ar vrea să se elibereze de aceşti călăi „comuni”, ei îl ţin legat în lanţuri. Cine a călcat Legea lui Moise, este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori. „Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul Harului?” (Evrei 10:28-29). Citeşte şi 2 Petru 2:1-4.

Dacă acest tablou corespunde cumva cu starea inima tale, atunci dragă prietene, strigă fără şovăire către Dumnezeu. EL poate şi vrea să-ţi ierte toate păcatele tale, dacă tu vii cinstit la El şi te căieşti. Vino la El, cum a venit şi leprosul care i-a spus: „Dacă vrei, poţi să mă curăţeşti”. Isus i-a zis: „Da, voiesc, fii curăţit“ (Marcu 1:40-41). Dar dacă continui să-ţi împietreşti inima şi dacă mai accepţi întunericul în locul luminii, atunci nu mai este speranţă pentru tine, nici ajutor, deoarece tu alegi moartea în locul vieţii. „Fiindcă plata păcatului este moartea“ (Romani 6:23).

TABLOUL Nr. 8
RĂSPLATA PĂCĂTOSULUI

Aici vedem decăzutul şi păcătosul apropiindu-se de moarte. El a amânat adevărata pocăinţă întotdeauna pe „mâine”. Corpul lui este acum plin de dureri şi sufletul lui plin de frica morţii care se apropie. Fantoma morţii vine pentru el la un timp nepotrivit. Înşelătoarele plăceri ale păcatului au pierit şi el se vede pus în faţa morţii ca răsplată a păcatului. Chinurile infernale îl stăpânesc, iar el recunoaşte că nu are nici o legătură cu Dumnezeu. În faza aceasta ar vrea să se roage, dar descoperă că nu mai poate veni în contact cu Dumnezeu, cu acel Dumnezeu pe care L-a tratat cu atâta indiferenţă. Prietenii lui de altă dată nu au curajul să se apropie de el şi cuvintele de consolare spuse fără rost nu-i sunt de nici un ajutor. Bogăţiile lui – probabil agonisite pe căi nedrepte – nu-i pot lungi viaţa, nici să-i salveze sufletul, şi nici nu-l liniştesc în lupta cu moartea. El simte imposibilitatea de a se întâlni cu Dumnezeu, deoarece diavolul îl împiedică.

Tot ceace el a iubit înainte sau pentru care el a trăit, acum i se pare că toate îşi bat joc de el. Chiar şi incomodul „paznic al sufletului” – pare că nu-l recunoaşte – nu-l poate ajuta. Decăzutul (păcătosul) începe să recunoască că: „Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!” (Evrei 10:31).

El a nădăjduit că într-o zi va ajunge în rânduială cu Dumnezeu, poate pe patul de moarte, dar acum trebuie să constate: Prea târziu!

Mii de persoane mor de o moarte violentă fără ca să mai poată căuta pe Dumnezeu pe patul de moarte. De aceea este necesar să-L căutăm pe Dumnezeu atâta timp cât se poate găsi. În tabloul nostru, păcătosul vede în locul harului, legea sfântă şi dreaptă a lui Dumnezeu care-l acuză. Mântuitorul, Eliberatorul şi Salvatorul refuzat de el, a devenit acum Judecătorul lui. Groaznic este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu şi la ultima judecată să auzi ultima Lui sentinţă „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!” (Matei 25:41). „Oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata“ (Evrei 9:27).

TABLOUL Nr. 9

INIMA BIRUITORULUI

Acest tablou arată un creştin care luptă victorios în focul examenelor şi a încercărilor. Încercat în toate felurile, el rămâne tare şi îndură totul până la sfârşit, având multe biruinţe prin Isus Cristos. „Să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm ţintă la Isus, căpetenia şi desăvârşirea credinţei noastre“ (Evrei 12:1-2).

Satana şi întreaga lui bandă înconjoară inima credinciosului, dar încearcă fără succes pentru că nu-l poate abate de pe drumul cel drept. Mândria, dragostea de bani, duhul imoralităţii şi alte păcate sunt reprezentate aici. Păcatul se strecoară, luând forme diferite, aşezându-se de multe ori sub un alt chip şi nume.

Cu toate acestea, credinciosul care veghează simte păcatul chiar dacă se ascunde sub haina religiei, sau chiar dacă apare sub haina unui înger de lumină. Duhul Sfânt şi Cuvântul Adevărului îl călăuzesc pe credincios în tot adevărul. În tablou se vede un om dansând care ţine în mână un pahar de vin pentru a-l ispiti pe credincios adică pentru a-i arăta plăcerile iluzorii ale acestei lumi. Cu toate acestea, asupra credinciosului nu face nici o impresie, pentru că credinciosul a murit împreună cu Cristos, el este mort faţă de lume şi lumea faţă de el. Un alt om răneşte adânc inima credinciosului. Aici este vorba de aşa-zişii „credincioşi” care rănesc cu înşelătoriile, cu batjocurile şi ameninţările lor – ca duşmani ai lui Dumnezeu – inima adevăratului credincios.

Dar Slavă Domnului! Credinciosul este neclintit la tot ceea ce spun oamenii despre el, pentru că se ocupă numai cu ceea ce spune Dumnezeu. Credinciosul îşi aminteşte de cuvintele Domnului Isus: „Ferice va fi de voi, când din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri“ (Matei 5:11-12).

Păcatul, carnea, egoismul, întreprinde tot ce poate să rupă sufletul de dragostea lui Dumnezeu. Dar în cazul acesta putem spune fericiţi şi cu încredere totală ca apostolul Pavel: „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Cristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? Totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit“ (Romani 8:35-37).

Biruitorul a îmbrăcat toată armura Duhului, urmând pe Cristos (Efeseni 6:13-17): „De aceea luaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul. Staţi gata dar avind mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora luaţi scutul credinţei cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu”.

Steaua conştiinţei este luminată şi strălucitoare. Inima acestui om revarsă multă dragoste prin Duhul Sfânt care locuieşte în el. Îngerul lui Dumnezeu care este deasupra lui (Cuvântul lui Dumnezeu), îi aminteşte de făgăduinţele preţioase pentru acel care învinge şi duce totul până la capăt… „Cel ce va birui nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte“ (Apocalipsa 2:11). „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii care este în raiul lui Dumnezeu“ (Apocalipsa 2:7). „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din mana ascunsă şi-i voi da o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume nou…“ (Apocalipsa 2:17). „Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele, îi voi da stăpânire peste neamuri“ (Apocalipsa 2:26). „Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii şi voi mărturisi numele înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui“ (Apocalipsa 3:5). „Cel ce va birui îi voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu şi nu va mai ieşi afară din el“ (Apocalipsa 3:12). „Cel ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie“ (Apocalipsa 3:21).

Punga cu bani deschisă arată că acest credincios a dat şi bani pentru Dumnezeu. În loc să-şi adune bunuri pământeşti, el ajută săracii, dă zeciuială (a zecea parte a bunurilor sale) pe lângă jertfe făcute de bună voie. Bucata de pâine şi peştele reprezintă viaţa cumpătată a omului. El nu se corupe cu băuturi alcoolice. El nu-şi cheltuieşte banii fără rost, nu-şi corupe trupul, care este un templu a lui Dumnezeu, şi nu se ameţeşte nici cu tutun sau alte mijloace narcotice, ci se hrăneşte cu mâncare simplă şi sănătoasă. Inima lui a devenit un locaş de rugăciune. El participă conştiincios la slujbele lui Dumnezeu din adunarea sa, după timp şi împrejurări. El iubeşte rugăciunea, fie în cercul familiar sau în ascuns, căci el ştie că, credincioşii nu pot trăi fără rugăciunea comună cu Dumnezeu.

Cartea deschisă, Biblia, o citeşte şi o studiază în fiecare zi pentru a descoperi în ea înţelepciune şi putere, viaţă şi lumină, bogăţii necunoscute. Ea este „lampa picioarelor sale” şi o sabie care invinge pe duşman. Biblia este scumpă, căci în ea el găseşte pâinea vieţii pentru sufletul său, apa vieţii care potoleşte setea lui. O scăldătoare în care se poate spăla şi o oglindă în care se poate privi. Îi este drag să-şi ducă crucea, căci el ştie că fără cruce nu este cunună. Deoarece ştie că a înviat odată cu Isus Cristos la o nouă viaţă credinciosul caută lucrurile de sus, lucrurile veşnice, nevăzute. Este pregătit să întâlnească pe Dumnezeul lui şi se aseamănă cu un pom sădit lângă izvor care poartă fructe, ca o mlădiţă în via cea adevărată. Acest om nu se sperie de moarte pentru că plinătatea Duhului Sfânt şi dragostea lui Dumnezeu îi umplu inima. Ferice de cel ce poate spune: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa, de acum mă aşteaptă cununa neprihănirii“ (2 Timotei 4:7-8).

TABLOUL Nr. 10
O MOARTE FERICITĂ

Isus a spus: „EU sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi“ (Ioan 11:25-26). „…cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimes, are viaţă veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă“ (Ioan 5:24). Moartea nu-l poate speria şi nici înspăiminta pe credincios, căci: „când trupul acesta supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul moarte? Boldul morţii este păcatul şi puterea păcatului este Legea. Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa în Domnul nostru Isus Cristos!” (1 Corinteni 15:54-57).

Pe acela pe care sângele lui Isus Cristos l-a curăţit de toate păcatele şi care a fost călăuzit de Dumnezeu, care a trăit cu El – pe acela nu-l sperie moartea. Când îi bate ceasul morţii, se va duce cu bucurie aşa cum spune apostolul Pavel: „Aş dori să mă mut, să fiu împreună cu Cristos căci ar fi cu mult mai bine“ (Filipeni 1:23). Credinciosul are dorinţa să-L vadă pe Isus faţă în faţă. Are dorinţa arzătoare să-L vadă pe Acela, care a murit pentru el pe cruce pentru a-l salva. Duhul Sfânt îi aminteşte la fel cuvintele lui Cristos: „Să nu vi se tulbure inima! Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine“ (Ioan 14:1-4). „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc“ (1 Corinteni 2:9).

Nu există pe acest pământ o limbă potrivită să exprime splendoarea locurilor cereşti, pregătite pentru cei care merg pe urmele Domnului Isus. În locul scheletului morţii (moartea) vedem în acest ultim tablou, îngerul, mesagerul lui Dumnezeu. El aşteaptă ca să-l ridice la Dumnezeu pe păcătosul mântuit. Sufletul şi duhul sunt eliberate de cătuşele trupului muritor şi se înalţă spre Acela pe care L-a iubit sufletul şi pentru care a trăit. Spre slava veşnică i s-a deschis uşa pe care nu o poate închide nimeni. Dumnezeu îi pregăteşte o primire cu dragoste prin cuvintele Domnului şi Stăpânului său: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios din puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria Stăpânului tău!” (Matei 25:21). Diavolul nu-i mai poate face nimic, căci „scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El“ (Psalm 116:15). „Şi am auzit un glas din cer care a spus: „Scrie! Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul!” Da, zice Duhul: „Ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!” (Apocalipsa 14:13).

Şi când se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa slavei care nu se poate veşteji (1 Petru 5:4).

Tu dar, acela care ai citit această oglindă a inimii, doreşti să dăruieşti inima celui pe care-L iubeşti? Dumnezeu să-ţi ajute! Căci în acest moment, El este cel mai aproape şi spune: „Fiule (fiica mea) dă-mi inima ta!” (Proverbe 23:26). Părăseşte păcatele tale şi ţine-te de dreptate „căci plata păcatului este moartea, dar darul fără plată a lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Cristos, Domnul nostru“ (Romani 6:23).

„Ferice de cel ce rabdă ispita, căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc“ (Iacov 1:12). „Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii“ (Apocalipsa 2:10).

ULTIMUL SFAT 


Şi tu, acela care ţi-ai predat inima lui Dumnezeu, ţine cu tărie ceea ce-ai primit prin credinţă căci apostolul Pavel face o asigurare în 2 Timotei 1:12: „Căci ştiu în cine am crezut şi sunt încredinţat că El are puterea să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea”. „Dar voi prea iubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră prea sfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt, ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi îndurarea Domnului nostru Isus Cristos pentru viaţa veşnică… care vine curând să-Şi adune pe ai Săi… Împăratul împăraţilor, Domnul Domnilor”. „Iar Aceluia care poate să vă păzească de orice cădere şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale, singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Isus Cristos, Domnul nostru să fie slavă, măreţie, putere şi stăpânire şi mai înainte de toţi vecii şi acum şi în veci! AMIN” (Iuda 24-25)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  

%d blogeri au apreciat asta: