CREȘTINISMUL AUTENTIC

Viziualizare optima cu Mozila sau Google chrome

In luna Octombrie a.c. va avea loc la Cluj conferinta anuala a preotilor convertiti la care vor participa 100 de preoti ortodocsi,catolici si calvini.
Evenimentul va avea loc in Sala Sporturilor din oras si scontam ca va fii un eveniment evanghelistic de rasunet pentru lumea ortodoxa!
Domnul sa fie slavit si sa-si largeasca imparatia Sa!
Organizator al evenimentului:Florea Daniel Cristian,presedintele A.I.P.C

________________________________________________________________________________________

 

___________________________________________________________

jesus

                                Există creștinism autentic ?

Pentru a descoperi creștinismul autentic, trebuie sa ne întoarcem la izvoare, la biserica din primul secol.
Adevarata credință  este aceia  propovaduita de Isus Hristos si de apostoli , învatatură consemnată  în Noul Testament și practicată de  biserica primară.
Isus care este revelația deplină și finală a lui Dumnezeu,le-a promis celor doisprezece  apostoli că vor fi calauziti de Duhul Sfant in “tot adevarul”. Singurele scrieri existente care conțin învătătura apostolica autentică si confirmată sunt cele douăzeci si șapte de  cărti ale Noului Testament.
În legea divina putem afla scopul pentru care a venit Hristos pe Pamant si   pașii pe care  omul trebuie sa-i urmeze ca sa poata beneficia de jertfa lui Hristos  pentru a fi mîntuit.
 In mod sumar acesti pași pot fi sintetizati in 4 puncte: credința,pocaința,botez,naștere din nou și dedicare .
Aceste porunci divine -enumerate mai jos- le putem considera esențiale (prioritare) pentru ca vin în mod nemijlocit   de la Isus Hristos Fiul lui Dumnezeu  , acestea reprezentînd esența  doctrinei  Bisericii din primul secol..
 
1 ) Credința  în Isus Hristos ca fiind Fiul lui Dumnezeu și mîntuitor  personal .
“Crede in Domnul Isus si vei fi mîntuit” Fapte 16-31 , Ioan 3-16
2) Pocaința –  mărturisirea păcatelor  si renunţarea de a  mai trăi în păcat (pocaința “metanoia” in greaca-insemnand  schimbarea minții)
“Eu vă spun …daca nu va pocaiți toți veti pieri la fel”    Luca 13-5
3) Botez -prin care credinciosul îşi mărturiseste credința şi decizia de al urma pe Hristos .
“Cine va crede si se va boteza va fi mîntuit,” Marcu 16-16
4) Nașterea din nou spirituală – este o lucrare de regenerare produsă prin  Duhului Sfant în om  care se săvârseste în urma  pocainței prin dedicarea vietii in ascultare de voia lui Dumnezeu.
” Drept răspuns, Isus i-a zis: “Adevarat, adevarat iți spun că, daca un om nu se “.naște din nou, nu poate vedea Împaratia lui Dumnezeu.” Ioan 3-5
“Căci daca este cineva in Hristos este o făptura noua ,cele vechi sau dus  iata ca toate lucrurile sau facut noi ” 2 Corinteni 5-17
La toate acestea adăugîndu-se   dragostea faţă de  oameni  , în special pentru  frații în credinţă  smerenia, facerea de bine …
O biserică creștină autentică este preocupată nu numai de starea spirituală ci și de cea materială acordănd ajutor celor în nevoie – Evanghelia dupa  Matei 25:31-46 .
Deasemenea  biserica adevarată se roagă  pentru cei în suferință asa cum învaţă Scriptura .

Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe presbiterii Bisericii; şi să se roage pentru el, după ce -l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşa; şi dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.” Iacov 5:14,15.  

 

 

_________________________________________________________________________________________

Religia adevărată –  Voddie  Bauchman –  video

__________________________________________________________________________________________

 

                                        images

 
 
INIMA OMULUI – Un templu a lui Dumnezeu sau un  atelier al satanei  ?    

                Conține 10 tablouri (imagini ) in care s-ar putea sa te regasești si tu…                             

_________________________________________________________________________________________

_________________________________________________________________________________________

.

Crestinism autentic -Administrator site -V.L. 

CREȘTINISMUL ÎN LUME- Statistici

Cele mai importante culte creștine-dupa numărul de aderenți (enoriași)

.

- Catolici: 1,2 miliarde

_(-dintre care greco catolici 17 milioane )

- Protestanți/Neoprotestanți : 670 milioane-dintre care :

Baptiști: 105 milioane

Penticostali : 130 milioane

Luterani : 87 milioane

Reformați:  85 milioane

Presbiterieni: 40 milioane

Metodiști:  82 milioane

Assemblies of God : 60 milioane

Church of God : 9 milioane

Apostolic church : 6 milioane

Evanghelici  africani : 40 milioane

Anabaptiști : 5 milioane

Mennoniți : 1,5 milioane

Nondenominaționali : 80 milioane

Etc.

.

Ortodocși Răsăriteni : 230 milioane

-Ortodocși orientali : 82 milioane

__

-Anglicani : 82 milioane

 Total creștini ( nominali) in lume:  2.264.492.000

Statistici creștinism 2011  . Sursa : Wikipedia ___________________________________________________________________________________

Creștinismul in  SUA :

Catolici :  68.503.456

Baptiști :  38.662.005  (25,3%)

Penticostali :  13.673.149  (8,9%)

Metodiști : 5.473.129 (3,6%)

Luterani :  7.860.683 (5,1%)

Presbiterieni/Reformați :  5.844.855  (3,85 %).

Ortodocși :  990.000 ( 0,5 %)

Sursa WIKIPEDIA *   

.Creștinismul în Europa :

Țări majoritar catolice : ( cu peste 50%) Polonia, Spania, Italia, Malta, Portugalia, Austria, Franta,Olanda .
Țări majoritar ortodoxe ( cu peste 50% din pop.) : Ukraina, Grecia, Bulgaria, Romania, Serbia ,Belarus., Rusia .
Țări majoritar protestante ( cu peste 50% din pop.) Finlanda, Danemarca, Norvegia, Suedia, Elvetia.

 

_______________________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________________________

_________________________________________________________________________________________

Diagrama 1 : Creștinismul în lume  , la rubrica protestanți sunt inclusi  și neoprotestanții
Diagrama 2:  Cultele  creștine protestante/neoprotestante
______________________________________________________________________________

                                                              Creştinii nominali în lume

NOMINAL CHRISTIANS – CREŞTINI NOMINALI ÎN LUME

__________________________________________________________________________________________

ROMANIA – CULTE CREȘTINE :
1).Biserica Ortodoxa Romana.   2.Biserica Romano-Catolica. 3)Biserica Greco-Catolica .
4) Biserica Evanghelica  Luterana 5) Biserica Reformata  6) Biserica Unitariana
 7) Biserica Baptista .  8) Cultul Crestin dupa Evanghelie . 9) Biserica Penticostala.
10) Biserica Evanghelica Romana.     11)  Biserica Adventista de ziua a 7-a.
Mai exista 16 asociatii religioase .
http://www.culte.ro/

Statistici culte crestine,ortodocsi in lume,catolici in lume ,protestanti in lume,neoprotestanti ,confesiuni crestine in lume,crestini in lume. Număr de creştini pe judeţe _________________________________________________________________________________________

 

Ce este creştinismul tradiţional şi istoric? Termenul de creştinism tradiţional şi istoric nu se referă la creştinismul apostolic, ci la acel creştinism pe care îl vedem în zilele noastre şi care este produsul sincretismului religios rezultat ca urmare a introducerii de noi învăţături  şi de nenumărate practici şi idei mitologice, sub denumirea de „tradiţie bisericească”.
Creştinismul apostolic şi evanghelic este acceptarea drumului deschis de Dumnezeu însuşi prin Isus Cristos. Dumnezeu nu a dat o cale constituită din ritualuri, obiceiuri şi practici religioase, ci a dat omenirii o Persoană.

 

                                                        Despre pericolul tradiţiei

 

 

___________________________________________________________________________________________

biserica

                                                                                                                            

                                   CE ESTE BISERICA ?      EKKLESIA vs. BAZILICA

..

 In Ziua Cincizecimii (Rusalii) a anului 33, după înălţarea Domnului , are loc înfiinţarea (naşterea) Bisericii prin coborîrea Duhului [Spiritului] Sfint asupra ucenicilor lui Isus Cristos.
Biserica Primară s-a întemeiat pe învăţătura apostolilor despre viaţa, moartea, învierea şi învăţătura Iui Isus Cristos, fiul lui Dumnezeu, care S-a dat pe Sine ca preţ de răscumpărare pentru păcătoşi, devenind Mîntuitorul şi Domnul tuturor celor care cred în El şi urmează învăţătura Lui.
In limba greacă, cuvîntul folosit pentru biserică este ekklesia. El este format din prepoziţia ek, care înseamnă „din” şi verbul kaleo, care înseamnă „a chema” . Acelaşi lucru înseamnă şi ecclesia din limba latină. Biserica este deci adunarea lui Dumnezeu formată din toţi aceia care au răspuns afirmativ chemări i Lui, s-au identificat cu jertfa ispăşitoare a lui Isus Cristos şi au fost născuţi din nou prin Duhul Sfint.   Ce înseamnă aceasta? înseamnă că ei au recunoscut în mod individual că sunt păcătoşi şi că Isus Cristos este Salvatorul care S-a sacrificat pentru păcatele lor, răscumpărîndu-i de sub puterea păcatului şi împăcîndu-i cu Dumnezeu, iar din acel moment El este Domn în viaţa lor. Adunarea (Biserica) e locul în care locuieşte Dumnezeu prin Duhul. Chemarea lui Dumnezeu este adresată tuturor oamenilor indiferent de rasă, naţiune sau limbă şi constă în pocăinţa în faţa lui Dumnezeu şi credinţa în Isus Cristos, Fiul Său.
Biserica nu este o instituţie religioasă, nu e clădirea sau clerul, ci este adunarea credincioşilor care au răspuns chemări i lui Dumnezeu făcută prin Isus Cristos şi s-au identificat cu jertfa lui Isus Cristos, au fost născuţi din nou şi botezaţi, apoi se adună în Numele Lui, se închină în duh şi în adevăr şi îşi trăiesc viaţa în ascultare de Dumnezeu.
Termenul „biserică” din limba română vine de la latinescul bazilica, trans-literarea grecescului basileia, care înseamnă „regat (împărăţie) [ai lui Dumnezeu]” . Termenul a început să fie folosit după anul 380 d.Cr., cînd creştinismul a fost impus ca religie obligatorie. De atunci , mulţi au considerat că deja se putea vorbi de instaurarea împărăţiei lui Dumnezeu, prin decretarea creştinismului ca religie de stat.
Astfel, termenul a început să fie folosit şi cu referire la instituţia creştinismului . Puţin mai tîrziu, termenul se aplica şi clădirilor. Vorbind despre începutul secolului al Vl-lea, istoricul Mircea Eliade scrie despre existenţa lâcaşelor de cult numite bazilici. Termenul se foloseşte mai mul t şi mai frecvent şi în zilele noastre în lumea catolică pentru a defini micile capele de pe lîngă instituţii sau şcoli teologice. Intrucît limba şi vocabularul limbii române sunt de sorginte predominant latină, termenul a fost adoptat şi în română, transliterat, însă în acelaşi con text aminti t mai sus. De aceea, cînd spui biserică, românul simplu şi fără cunoştinţă înţelege instituţia bisericii şi clădirea. Nimeni nu a mai corectat lucrurile, deşi între ekklesia şi basileia este o diferenţă fundamentală.
Dacă  s-ar fi dorit corectarea ar fi trebuit să se înceapă de la biserică = adunarea oamenilor, etc.
Biserica nu este limitată la un cult sau altul, indiferent de numărul celor ce sunt incluşi în el. Este cît se poate de trist că în zilele noastre, cînd spui biserică, nimeni nu mai înţelege „adunarea de oameni” , ci se înţelege ori clădirea în care se adună oamenii , ori clerul care stăpîneşte peste credincioşi .
 In acest fel, accentul nu se mai pune pe oameni , ci pe clădire sau cler, însă nu aşa vede Dumnezeu lucrurile. Pentru Dumnezeu, „adunarea de oameni “ e sfintă,„adunarea de oameni ” este Biserica Sa şi „adunarea de oameni “ sfinţeşte clădirea.
O clădire (fie că o numim casă de adunare, casă de rugăciune sau altfel), oricît ar fi de frumoasă, nu are valoare înaintea lui Dumnezeu dacă oameni i care o folosesc nu sunt credincioşi Adevărului revelat în Cuvîntul Său.
Biserica universală, în adevăratul ei sens, include totalitatea celor care au primit chemarea lui Dumnezeu şi care şi-au pus încrederea în Isus Cristos ca Mîntuitor şi Domn în trecut, în prezent şi în viitor, indiferent de locul geografic în care au trăit, trăiesc sau vor trăi . Biserica locală este grupul de credincioşi adunaţi sub călăuzirea Duhului Sfint într-un anumi t loc, expresie a credinţei lor în Isus Cristos, Domnul şi Mîntuitorul lor. Ei se închină în duh şi în adevăr şi trăiesc o viaţă de credinţă în conformitate cu învăţătura mîntuitorului transmisă prin apostoli sub forma Noului Testament . Biserica lui Cristos există in acest fel oriunde sunt cei adunaţi în numele Său.
Potrivit scrierilor apostolilor Pavel şi Petru, Biserica este un organism divino-uman în cea mai simplă formă posibilă:   ( Fragmente din  “Paganizarea crestinismului apostolic” de Cornel Filip)

 

 

_____________________________________________________________________________________________ .

      spovedania     

                                              SPOVEDANIE  SAU  POCĂINȚĂ  ?

.

Deși termenul de ” pocăinţă” (ca si actul in sine) este disprețuit de lume , pocăinţa este unica cale prin care omul poate  fi acceptat de Dumnezeu.
Răsfoind o  carte de teologie ortodoxa scrisă de un renumit călugar  despre pocainţa ,am constatat  de cate ori apărea scris cuvantul “pocainţă”, in paranteza era scris cuvantul “spovedanie” ,ca si cum pocaința ar fi echivalenta cu spovedania .
Este posibil oare ca  pocaința sa fie  echivalent cu spovedania sau , mai degrabă, este doar o încercare de amagire ? Spovedanie reprezinta actul de  mărturisire a  păcatelor unui preot ,pe cînd pocăința înseamnă cu mult mai mult . În greacă  cuvantul” pocainţă” înseamnă  schimbarea minții “metanoia” (a modului de a gândi), mărtuirisirea păcatelor singurului care poate ierta păcatelete adica Isus Hristos, o schimbare radicală a vieţii, renunțarea  la păcate ( la  modul de trai păcatos) la anturajul nepotrivit – lumesc etc. Este cu totul altceva  decat o simpla mărturisire – adesea formală  – a păcatelor (cunoscute)   unui preot, după care viața de obicei continuă pe același făgaș.
 ISUS a spus : ” Dacă nu vă pocăiți toți veti pieri la fel” Luca 13-5
Pocăinţa adevărată , poruncită de Hristos este  mai greu de înţeles şi acceptat pentru cei care au crescut în “lume”  deoarece   aceştia au fost educaţi din copilărie cu un anumit sistem de valori căreia  simţeau că îi aparţin  ( este propria mea experienţă) .Au învăţat să iubească “lumea”  cu toate ale ei  (lumea reprezentînd majoritatea ) cu sentimentul că poţi să faci tot ce vrei  fără să simţi o autoritate deasupra ta, aceste lucruri li sa intipărit profund în minte şi în suflet. Pe cînd  pocăinţa biblică cere exact renunţarea la toate acestea în favoarea unei alte căi , “Calea îngustă” , Calea lui Hristos  singura care poate duce la mîntuire. 
Pe lângă aceasta cultele istorice  le-a oferit alternativa …. unei   forme de creştinism tradiţionalist , caracterizată prin religiozitate  (formală)  tipică bisericilor de stat seculare. (nimeni nu este exclus indiferent ce pacate ar face ,asta pare convenabil)
    Sfînta Scriptură dimpotrivă pune accent pe schimbarea vietii individului în acord cu perceptele divine ca condiție obligatorie pentru mîntuire.
 – “Intrati pe poarta cea strîmta. Căci larga este poarta, lata este calea care duce la pierzare, si multi sunt cei ce intra pe ea. Dar strîmtă este poarta, îngusta este calea care duce la viața, si puțini sunt cei ce o află”  Matei 7:13-14
” Dacă nu vă pocăiți toți veti pieri la fel” Luca 13-5  ” Așa ca cine vrea sa fie prieten cu lumea se face vrăjmaș cu Dumnezeu.” (Iacov 4-4)

 

____________________________________________________________________________________________

486315_438002802933619_1014214314_n

_________________________________________________________________________________________

                                                     OPREȘTE-ȚI  IDOLUL

__________________________________________________________________________________________

                                       NU EXISTĂ POCĂINȚĂ ÎN ULTIMUL MOMENT

Dumnezeu a dat libertate fiecărui  om să-și aleagă destinul  etern … raiul sau iadul.
Eclesiastul 11 :9 “ Bucurăte tinere in tinerețea ta ,fii cu inima veselă cît ești tînăr ,umblă pe căile alese de inima ta si plăcute ochilor tăi; dar sa știi că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată

http://www.youtube.com/watch?v=qAH2y8-1-o8

.

 

 Revelatii  

___________________________________________________________________________________________

.                       ÎNVĂȚĂTURILE  FALSE  ȘI    LEPĂDAREA   DE CREDINȚĂ  

 

                                    Evanghelia bunei dispoziții

 

                                                     

 

                                                     Pastor profesor Ioan Panican

_________________________________________________________________________________________

th

 

 

                                           CRUCEA  VECHE ȘI CRUCEA  NOUĂ

 

 

Neanunţată şi prea puţin detectată, în cercurile evanghelice populare s-a strecurat o nouă cruce. Seamănă cu vechea cruce, dar este diferită. Asemănările sunt superficiale; deosebirile sunt fundamentale.
Din această cruce nouă a izvorât o nouă filosofie a vieţii creştine, iar aceasta a produs o nouă tehnică de evanghelizare – un nou tip de servicii divine şi un nou tip de predicare. Noul evanghelism foloseşte acelaşi limbaj ca şi cel vechi, dar conţinutul lui nu mai este acelaşi, iar accentele sunt altele. Crucea veche nu avea alianţe cu lumea. Pentru inima firească şi mândră a lui Adam, ea însemna sfârşitul călătoriei. Ea producea efectul sentinţei impusă de legea de pe Sinai. Crucea nouă nu este opusă rasei umane; din contră, este un prieten amabil şi, înţeleasă corect, ea este izvorul pentru un ocean de distracţie şi plăcere inocentă. Ea îi permite lui Adam să trăiască fără deranj.
Motivaţia vieţii lui rămâne neschimbată; el trăieşte tot pentru propria lui plăcere, numai că acum se desfată cântând coruri şi privind filme religioase, în loc de a cânta cântece sălbatice şi de a bea vodcă. Accentul este tot pe plăcere, deşi distracţia este acum la un nivel mai înalt, moral, dacă nu intelectual. Noua cruce încurajează o abordare nouă şi complet diferită a lucrării misionare. Evanghelistul nu cere lepădarea vieţii celei vechi înainte ca cea nouă să poată fi primită. El nu predică contraste, ci similitudini. El caută să atingă coarda interesului public, arătând că noua credinţă nu are pretenţii neplăcute; din contră, ea oferă tot ceea ce oferă lumea, doar la un nivel mai ridicat. Exact lucrurile după care aleargă o lume înnebunită de păcat sunt prezentate cu iscusinţă a fi exact lucrurile pe care le oferă evanghelia, doar că produsul religios este de o calitate mai bună.
Noua cruce nu îl sfâşie pe păcătos, ea doar îl redirecţionează. Ea îl călăuzeşte spre un mod de viaţă mai curat şi mai satisfăcător, salvându-i respectul de sine. Tipului declarativ ea îi spune: “Vino şi exprimă-te de partea lui Hristos.” Egoistului îi spune: “Vino şi laudă-te în Domnul.” Căutătorului de distracţii şi emoţii îi spune: “Vino şi bucură-te de satisfacţiile părtăşiei creştine.” Solia este împinsă în direcţia curentului la modă pentru a putea fi acceptată de public. Filosofia din spatele acestui gen de evanghelie poate fi sinceră, dar sinceritatea nu o poate salva de a fi falsă. Este falsă deoarece este oarbă. Ea pierde complet sensul crucii. Crucea veche este simbolul morţii. Ea reprezintă sfârşitul abrupt, violent, al fiinţei umane. Omul din timpul Romei, care îşi lua crucea şi pornea pe drumul ei, spusese deja “la revedere” prietenilor lui. El nu se mai întorcea acasă. Pleca pe un drum fără întoarcere. Crucea nu cunoştea compromisuri, nu modifica nimic, nu excludea nimic; ea omora complet şi pentru totdeauna. Ea nu încerca să păstreze relaţii bune cu victima. Ea lovea cu forţă şi cruzime, iar când îşi termina treaba, omul nu mai era. Rasa lui Adam este sub sentinţa de moarte. Nu există înţelegere sau evadare. Dumnezeu nu poate accepta roadele păcatului, oricât de inocente sau frumoase ar părea ele în ochii omului.
Dumnezeu salvează individul lichidându-l şi apoi înviindu-l la o viaţă nouă. Evanghelia care trasează paralele între căile lui Dumnezeu şi căile oamenilor este falsă, conform Bibliei, şi crudă pentru sufletele ascultătorilor. Credinţa lui Hristos nu merge paralel cu lumea, ci o intersectează. Venind la Hristos, noi nu aducem vechea viaţă la un nivel mai înalt, ci o lăsăm la cruce. Bobul de grâu trebuie să cadă în pământ şi să moară. Noi, cei care predicăm evanghelia, nu trebuie să ne privim ca fiind agenţi de relaţii publice, trimişi să aducă înţelegere între Hristos şi lume. Nu trebuie să ne imaginăm însărcinaţi să-L facem pe Hristos acceptabil lumii de afaceri, presei, sportului sau educaţiei moderne. Noi nu suntem diplomaţi, ci profeţi, iar mesajul nostru nu este un compromis, ci un ultimatum. Să predicăm vechea cruce, şi vom avea vechea putere.
Autor : A.W. Tozer

 

________________________________________________________________________________________________

Turneul evanghelistului baptist Billy Graham in Romania in 1985 . A vizitat  7 orașe București,  Arad, Cluj, Timișoara, Oradea, Sibiu, Suceava unde a predicat în mînăstiri și catedrale  ortodoxe, catolice, biserici baptiste ,penticostale, sinagoga evreiască .

 

 

_________________________________________________________________________________________________

 

flori

 

                                         POCĂINŢA  LA CONTROL

.

 O radiografie completă a modului cum este ințeleasă dar  mai ales aplicată pocăința de către creștinii de azi (np).
1.Pocaința mimată
“Pocăit”, un termen devenit un invectiv în spaţiul românesc. Apelativul „pocăitule” are, în general, o conotaţie vădit dispreţuitoare. „Pocăiţi” sunt consideraţi a fi cei care aparţin denominaţiilor evanghelice. Şi totuşi, astăzi, însuşirea acestei titulaturi nu mai comportă semnificaţia reală pe care o poartă termenul în sine. Mulţi pocăiţi nu mai sunt pocăiţi. Asta se vede limpede. Chiar şi de către cei din afara tronsonului evanghelic.
Pocăinţa este mult subdimensionată. Totuşi nu e dispărută încă. Dar o reevaluare se impune în mod cert.
A te pocăi, în termenii contemporani, nu este mare lucru. Pentru mulţi, pocăinţa implică doar o schimbare a etichetei religioase. Dacă până mai ieri cineva era membru practicant sau nepracticant al unei confesiuni istorice, prin schimbarea membralităţii într-o biserică neoprotestantă, respectivul devine astfel pocăit.
Omul, nesatisfăcut cu ce oferea climatul religios anterior, este convins că învăţătura pocăiţilor este mult mai apropiată de revelaţia scripturală.
Mai mult, consideră că adoptarea acestei învăţături îi asigură şi o mai mare certitudine în privinţa eternităţii. Şi atunci, schimbarea macazului se face cu destul de multă uşurinţă, eventual cu câteva zgârieturi din partea celor care au fost coreligionarii respectivului. Dar efectele în viaţa spirituală a celor pocăiţi în asemenea manieră sunt subţiri sau inexistente.
Ce să mai vorbim de cei cu o moştenire evanghelică? Pocăinţa copiilor din familii cu tradiţie neoprotestantă este uneori atât de inconsistentă încât trece efectiv neobservată.
Unii, ca să îngroaşe gluma, afirmă prostesc faptul că „s-au născut în pocăinţă”. Atunci să nu ne mirăm că un procent covârşitor de români s-a născut creştin. Săracii de ei şi săracii de noi dacă ne mulţumim cu astfel de start în viaţa spirituală!
Oameni plini de sine, lipsiţi de patos pentru slujire, cu tendinţe lumeşti şi materialiste umplu astăzi bisericile evanghelice  !!!
Nu ne putem măguli cu numărul membrilor. Calitatea vieţii creştine a multora lasă de dorit. Iar dacă unii chiar încep să trăiască diferit de restul societăţii, faptul acesta nu schimbă realitatea că un număr alarmant de membri ai bisericilor noastre doar au adulmecat pocăinţa.
 Cu toate negaţiile posibile şi cu eventualele explicaţii sofisticate teologic ale unora că respectivii sunt încă prunci spiritual, refuz să admit că pocăinţa a avut loc în dreptul unora. Ştiu bineînţeles că pruncia spirituală se caracterizează încă prin alunecări în păcat, dar ce ne facem cu o trăire conştientă, perpetuă şi durabilă în păcat?
Cum explicăm indiferenţa crasă a membrilor noştri pentru rugăciune, pentru citirea Bibliei sau chiar pentru simpla prezenţă la serviciile de cult, ca să nu mai pomenim de o implicare semnificativă?
2.Pocaința subminată
Pocăinţa este percepută în vremurile noastre în termeni foarte vagi şi lipsiţi de radicalism. Lipsa dovezilor pocăinţei l-a intrigat şi pe Ioan Botezătorul. Oare de ce nu ne-ar tulbura şi pe noi? Dacă „puii de năpârci” din vremea noastră sunt acceptaţi cu uşurinţă ca membri şi asiguraţi că viaţa lor cu Dumnezeu este pe coordonate bune, asta înseamnă că nici măcar noi, liderii, nu mai ştim să cântărim experienţa religioasă măcar la nivelul la care o făcea profetul pustiei.
Ori, sinceri să fim, pocăinţa implică mult mai mult decât se mai solicită astăzi. Dacă teologul german Dietrich Bonhoeffer insista, în secolul trecut, că nu putem accepta noţiunea de har ieftin sau de credinţă comodă, de ce noi, astăzi, am îndulci sau suprasimplifica Evanghelia?
Să nu mă înţelegeţi greşit! Eu nu spun că nu se mai propovăduieşte pocăinţa în mediul evanghelic românesc, ci doar că este promovată o pocăinţă lipsită de valenţe scripturale sau neconformă cu exigenţele divine!
De fapt, ca să crezi în Hristos, mai întâi trebuie să realizezi starea deplorabilă în care te găseşti, să deteşti acea stare şi să faci ceva pentru a o elimina. Pocăinţa faţă de Dumnezeu precede credinţa în lucrarea lui Hristos.
Recunoaşterea, regretarea şi renunţarea la păcat se plasează în mod logic înaintea credinţei în Cel care aduce remediul pentru păcat. Iar fără o pocăinţă veritabilă nu se poate vorbi de o credinţă mântuitoare. Dacă un om nu conştientizează realmente că este un păcătos incurabil, nu va căuta cu disperare o soluţie mântuitoare. O inimă este pregătită să creadă doar dacă în prealabil s-a pocăit aşa cum trebuie.
Nu se grăbeşte nimeni să se dea pe mâna medicilor chirurgi dacă nu a realizat că boala respectivă este gravă. Nimeni nu repară o maşină dacă nu constată în prealabil o defecţiune. Nimeni nu face curăţenie dacă nu observă mai întâi mizeria. Nu are sens să crezi şi să accepţi soluţia cerului dacă nu te vezi un păcătos.
3.Pocaința concretizată
Pocăinţa este cea care zdrobeşte pretenţiile umane. Dacă nu vezi păcatul din viaţa ta la fel de negru precum îl vede Dumnezeu, dacă mai consideri că ai anumite merite, că eşti cineva, că ai o reputaţie religioasă, atunci pocăinţa nu s-a produs în măsura necesară în viaţa ta! Sunt consternat când aud prin biserici rugăciuni de genul: „Doamne, dacă te-am întristat cu ceva, te rog frumos să mă ierţi”.
Această generalizare indică o inimă lipsită de dorinţa unei pocăinţe autentice. Pocăinţa se exprimă specific, nominal. Enumerarea păcatelor, identificarea lor precisă, exprimarea lor concretă arată că eşti convins pe deplin că acele stări, atitudini sau fapte l-au întristat pe Dumnezeu şi că te doare şi pe tine de ele.
Iar dacă este să mai continuăm radiografierea întoarcerii la Dumnezeu, ea se manifestă întotdeauna prin durere sufletească. Termenii ebraici care desemnează pocăinţa de traduc prin a geme sau a gâfâi. Colegul de rugăciune al vameşului arogant se bătea cu pumnul în piept şi invoca mila divină, iar femeia păcătoasă avea lacrimi suficiente ca să ude picioarele Mântuitorului.
Ce să spunem de zilele noastre? Batistele au cam ieşit din uz, făcând excepţie perioadele în care oamenii mai contractează vreo gripă. Ca să nu mai spunem că pocăinţa în termeni iudaici era asociată pe lângă plâns, cu post, cenuşă, saci şi ţărână presărată pe cap. Probabil ne vine să râdem de asemenea gesturi. Le cotăm drept prea deplasate, prea dure. Dar ar trebui să plângem. Să plângem lipsa noastră de sensibilitate la păcat.
Atât de împietriţi suntem încât nici nu mai vedem necesar să vărsăm lacrimi. Convertirile inconsistente, acompaniate de explicaţii seci precum: „nu trebuie să simţi nimic. Nu trebuie să te bazezi pe sentimente”, fac din bisericile noastre o adunătură de oameni insensibili la propriul păcat.
Este adevărat că nu ne fundamentăm siguranţa pe lacrimile pocăinţei, dar nici nu anulăm plânsul pentru păcat. Petru a plâns cu amar când a realizat ce a înfăptuit. Psalmistul spunea că îl doare de păcatul lui (Ps. 38:18). Unii, de durere, şi-au sfâşiat chiar hainele. Ştiu că asemenea stări nu sunt în armonie cu ordinea, pioşenia şi chiar rigiditatea din unele biserici, dar vă reamintesc faptul că marile treziri au început prin pocăinţă. Atât de mari erau strigătele oamenilor după Dumnezeu încât se auzeau de la mari distanţe.
Astăzi, dacă suntem prea mândri ca să ne pocăim, nu vom înregistra nici rezultatele spirituale la care visăm! Ne este ruşine de oameni, ne este ruşine cu păcatul nostru şi de aceea îl mascăm. Dar vine o zi când ceea ce am făcut la întuneric se va vesti de pe acoperişul caselor! Mai bine le scoatem astăzi la lumină printr-o pocăinţă concretă şi sfâşietoare.
4.Pocaința validată
Am analizat ani la rând modul în care se convertesc diverşi oameni. Sunt sigur că au făcut-o şi alţii. Constatarea mea este că se înregistrează uneori doar un uşor regret, manifestat poate prin niscaiva lacrimi. Dar o exprimare reală a pocăinţei se face prin renunţare, nu doar prin remuşcare. Cain, Esau şi Iuda s-au căit, dar nu s-au pocăit. A fost doar o agonie a disperării care nu s-a finalizat într-o îndreptare a situaţiei. A fost, în termeni paulini, o întristare a lumii care nu duce la pocăinţă (2 Cor. 7:10). „Cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele capătă îndurare” (Prov. 28:13).
Cocoloşirea unor practici, menţinerea lor, arată că mulţi încă nu au rupt-o cu păcatul, nu au fugit de stricăciunea care este în lume şi că nu şi-au răstignit firea pământească cu patimile şi poftele ei.
Efesenii ne dau o lecţie zdrobitoare prin faptul că au ars cărţile de vrăjitorie care valorau enorm. O inimă lipită de idolii de odinioară este o inimă nepocăită. Ca să-l dau ca exemplu pozitiv şi pe Zacheu, el a fost atât de marcat de puritatea lui Hristos încât a fost dispus să dea jumătatea din averea sa înapoi şi să restituie împătrit celor nedreptăţiţi. Cât ne-a costat pe noi pocăinţa? Cât te-a costat pe tine? Ţi-ai asumat consecinţele trăirii tale în neascultare? Ţi-ai reparat relaţiile? Ţi-ai reglat conturile? Sau eşti atât de iubitor de tine însuţi încât eşti dispus să faci orice doar pentru aţi apăra imaginea? Ai aruncat sticlele cu băutura care te-a robit? Ai eliminat cărţile care te-au întunecat? Ai decis ferm să nu mai vizionezi ceea ce te seducea odinioară? Ai recunoscut ilegalităţile din afacerile tale? Ai renunţat la garderoba din trecut prin care te etalai şi aţâţai pe alţii? Ai distrus orice ingredient de păgânătate din viaţa ta? Fără a fi făcut acestea şi multe altele, pocăinţa cuiva este de doi bani.
Un aspect final, este acela că pocăinţa trebuie să culmineze cu o experienţă conştientă a prezenţei lui Dumnezeu. Lipsa bucuriei mântuirii, absenţa dorinţei după rugăciune, inexistenţa vieţii îmbelşugate din Hristos trebuie să ne dea serios de gândit. Noi nu ne bazăm siguranţa mântuirii pe faptul că ne-am pocăit, ci pe experienţa concretă cu Dumnezeu care derivă din pocăinţă. Dacă pocăinţa este aspectul negativ al convertirii, credinţa fiind aspectul pozitiv al acesteia, atunci convertirea trebuie să se consume într-o experimentare a mântuirii la modul cel mai evident posibil. Doar o presupunere vagă a unei pocăinţe şi asumarea unei credinţe intelectuale cu care se laudă chiar şi credinţele tradiţionale, ca să nu spun că şi dracii şi-o revendică, nu ne garantează un start bun în relaţia cu Dumnezeu.
Dar pocăinţa autentică, acompaniată de credinţă sinceră, conduce la o percepere incontestabilă a prezenţei Duhului Sfânt. Aşadar pocăinţa produce sau cauzează iniţierea în creştinism. Pocăinţa este primul pas spre Dumnezeu. Fără de ea, nici măcar nu s-a pus temelia vieţii spirituale.
Pocăinţa, conform relatărilor biblice, trebuie să fie urmată de revărsarea perceptibilă a darului Duhului lui Dumnezeu. Prin aceasta creştinii din biserica primară au constat că Dumnezeu a dat şi respectivilor pocăinţa ca să aibă viaţa! Pocăinţa nu s-a produs la modul plenar dacă nu a adus după sine o confirmare divină. Validarea pocăinţei o face Dumnezeu şi nu oamenii. Noi putem doar să punctăm modul în care oamenii trebuie să se întoarcă la Dumnezeu.
Replica divină pentru pocăinţa cuiva este însă observată şi de noi. De aceea, o evaluare a pocăinţei este absolut indispensabilă. Chiar dacă este un adevăr care ţine de debut şi unii ar fi preferat să se fi discutat despre aspecte profunde ale vieţii creştine, consider că fără un început bun, nu are sens să abordăm chestiuni mai avansate.
De aceea, vă îndemn cu toată dragostea, verificaţi-vă pocăinţa. Dacă nu aţi început bine, tot ceea ce s-a zidit ulterior se va nărui. Dar sper din toată inima ca măcar cineva să-şi măsoare întoarcerea la Dumnezeu după standardele biblice şi nicidecum după cele ale vremii.
“POCAINTA LA CONTROL  de  Daniel Grigoriciuc
(sursa www. Perlasuferintei.ro- fragmente)

 

 

_________________________________________________________________________________________
.
 
 

                                                           

                                                             MODERNISMUL

.

  Creştinii neoprotestanţi care au un oarecare stagiu şi experienţă in biserilile evanghelice îşi aduc aminte că în urmă cu doar 10-15 ani, în bisericile din România  se citea şi  se predica în mod regulat despre ţinuta femeii în adunare …şi nu doar se predica ci se aplica aceste învăţături.

Este vorba de :

  1 Corinteni 11:3-13
3. Dar vreau sa stiti ca Hristos este Capul oricarui barbat; ca barbatul este capul femeii si ca Dumnezeu este Capul lui Hristos.
4. Orice barbat care se roaga sau proroceste cu capul acoperit isi necinsteste capul sau.
5. Dimpotriva, orice femeie care se roaga sau proroceste cu capul dezvelit isi necinsteste capul ei, pentru ca este ca una care ar fi rasa.
13. Judecati voi singuri: este cuviincios ca o femeie sa se roage lui Dumnezeu dezvelita?

Şi:

1 Petru 3:3. Podoaba voastra sa nu fie podoaba de afara, care sta in impletitura parului, in purtarea de scule de aur sau in imbracarea hainelor,
4. ci sa fie omul ascuns al inimii, in curatia nepieritoare a unui duh bland si linistit, care este de mare pret inaintea lui Dumnezeu.
1 Timotei 2:9. Vreau, de asemenea, ca femeile sa se roage imbracate in chip cuviincios, cu rusine si sfiala; nu cu impletituri de par, nici cu aur, nici cu margaritare, nici cu haine scumpe,
10. ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase.

În ultimii ani  însă subiecte precum cele amintite mai sus ; capul acoperit la femei , purtarea bijuteriilor,  machiajul,”îmbrăcămintea bârbâteascâ” (pantalonii) la femei,vopsirea părului după moda vremii  , au dispărut complet din predicile celor mai multe biserici np.

Unii  cu opinii mai  “liberale” spun că aceste porunci ale apostolilor în special cele referitoare  învelitoarea capului femeilor căsătorite ar fi fost nimic altceva decît  tradiții specifice  primului secol ,dar care nu mai sunt valabile în prezent.

Sunt însă teologi care neagă aceste argumente. Unul dintre aceștia este pastorul Zac Poonen .

“- Dacă ignorăm vreuna din poruncile Scripturii (oricât de mică ar fi), vom avea de suferit o pierdere veşnică (Apocalipsa 22:19). – Cei care anulează (sau vorbesc împotriva) una din dintre cele mai neînsemnate porunci a Scripturii vor fi numiţi „cel mai mic în Împărăţia cerurilor” (după cum spune Isus în Matei 5:19). – Adevărurile Scripturii sunt ascunse de cei înţelepţi şi inteligenţi şi sunt descoperite doar celor smeriţi („pruncilor” – Matei 11:25, Matei 18:4). Învăţătura din 1 Cor. 11:1-16 va părea simplă şi clară pentru cei smeriţi, asemenea copiilor. Dar cel care se bazează pe iscusinţa lui umană şi pe inteligenţa lui va ajunge să contrazică înţelesul simplu al acestor versete. – Dumnezeu ne testează onestitatea în modul în care ne raportăm la aceste tipuri de versete din Scriptură. El nu este interesat dacă înţelegem totul din Cuvântul Său, dar este atent dacă suntem oneşti în faţă de acest Cuvânt. Domnul spune, „Iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă şi are duhul mâhnit, spre cel ce se teme de Cuvântul Meu”(Isaia 66:2). Dacă vreo soră încă mai are îndoieli referitoare la ceea ce ne învaţă acest pasaj din Scriptură, să se gândească la următorul lucru: Nu este oare spre binele ei să facă mai mult decât mai puţin – şi mai ales dacă nu este vorba de vreo inconvenienţă sau preţ de plătit? Ce va pierde ea dacă îşi acoperă capul când se roagă sau prooroceşte? Nimic. Dar gândiţi-vă la ce va câştiga dacă îşi va acoperi capul, în cazul în care va descoperi în faţa scaunului de judecată a lui Cristos că aceasta a fost cu adevărat porunca lui Dumnezeu? Ea va avea bucuria de a-i fi făcut pe plac Domnului cât a trăit pe pământ, în ciuda a ceea ce au învăţat-o şi au practicat alţi creştini. Aşadar, orice femeie înţeleaptă îşi va acoperi capul cu o învelitoare, atunci când se roagă sau prooroceşte. Iar, în concluzie, referitor la practica bisericii noastre: Noi nu forţăm pe nici o soră să îşi acopere capul (împotriva voinţei/convingerii proprii) în întâlnirile noastre pentru că dacă face acest lucru sub constrângere este o faptă moartă; iar Dumnezeu vrea doar „dătători voioşi” ai ascultării (2 Cor. 9:7). De asemenea, nici nu vom judeca pe o astfel de soră. Cu îngăduinţă vom considera că ea nu are lumină asupra acestui aspect. Dar în acelaşi timp, dacă ea nu-şi acoperă capul, nu-i vom permite să se roage în public sau să proorocească în bisericile noastre pentru că înţelegem potrivit acestui verset că aceasta este porunca lui Dumnezeu. Totodată credem că aceasta este rânduiala „în toate bisericile lui Dumnezeu” (1 Cor. 11:6). Noi nu judecăm alte biserici care au o altă rânduială decât a noastră, fie că este vorba de acest aspect sau de alt aspect. Dar noi ne temem de Dumnezeu şi vrem să-I fim ascultători în întregime, chiar dacă vreo soră (sau soţul ei) se simt ofensaţi de poziţia noastră în acest aspect şi, drept rezultat, părăsesc bisericile noastre. „Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este e la Dumnezeu” (Ioan 7:17). Cei care au urechi de auzit, să audă.” Textul intergral & sursa: http://www.radiounison.ro/editorial/invelitoarea-capului-la-femei.html

pe acelasi subiect:

http://www.voxdeibaptist.org/Acoperirea_capului_Kavanaugh.htm

si

Pastor Nelu Brie Sibiu -video    http://vimeo.com/57579577  

                                                                      

_________________________________________________________________________________________

                                                

                                     ÎMBRĂCĂMINTEA CREȘTINĂ ȘI PODOABELE  

                                                                          de Samuel Bacchiocchi (fragment).

 

 

.Noul Testament invata pe crestini cum sa se imbrace, prin intermediul unor alegorii sau chiar in mod direct. Indirect, am descoperit un contrast semnificativ intre infatisarea exterioara a celor doua femei simbolice din Apocalips, marea desfranata si Mireasa lui Hristos. Femeia necurata este imbracata extravagant si impodobita cu pietre scumpe, deoarece acestea sunt foarte potrivite si reprezentative pentru mandria si planurile ei seductive.

Prin contrast, femeia cea curata este imbracata simplu si modest, fara podoabe exterioare, pentru ca aceasta infatisare este reprezentativa pentru umilinta si puritatea inimii ei. Ca crestini, noi urmam exemplul miresei lui Hristos, care este de fapt Biserica de care apartinem, aratandu-ne puritatea si bunatatea inimii prin simplitate si modestie in infatisarea exterioara. In mod direct, am gasit la Petru si la Pavel contrastul dintre podoabele femeii crestine si ornamentele unei femei lumesti (1 Tim.2,9-10; 1 Petru 3,3-4).

Ambii apostoli recunosc faptul ca ornamentele stralucitoare nu sunt in armonie cu podoabele launtrice, un duh linistit si faptele bune. O analiza a termenilor folositi de Pavel a descoperit trei principii importante:

(1) Crestinul trebuie sa se imbrace intr-un mod modest, potrivit, evitand extremele;

(2) Crestinul trebuie sa se imbrace intr-un mod decent, demn, aratand respect fata de Dumnezeu, fata de sine si fata de semeni;

(3) Crestinul trebuie sa se imbrace sobru, evitand orice dorinta de a se scoate in evidenta prin lucruri care atrag atentia, cosmetice sau bijuterii. Infatisarea exterioara este un martor tacut si fidel al identitatii noastre crestine.

Ea spune lumii ca noi traim pentru a-L slavi pe Dumnezeu si nu pe noi insine.

  Sura :Resurse crestine.ro

_________________________________________________________________________________________

Pastorul Al. Martin de la Trinity Baptist Church  ” ținuta femeilor in biserică”.  Comentarii la această predică de pastor C. Ionescu :

http://popaspentrusuflet.wordpress.com/2011/07/18/diamant-calcat-de-fiare-modestia-sub-talpa-designerului-1/

http://www.youtube.com/watch?v=YfcLDPKI4jk

__________________________________________________________________________________________
 

Blogosfera Evanghelică

 

http://muzicacrestinanet.wordpress.com

http://matrimoniale-crestini.ablog.ro/#axzz24S7WwnVU
_______________________________________________________________________________

promovare online

Director Web Online

Director Promovare Site   Linkuri Creştine                    TOP-RO - Top siteuri din Romania

       director web                                                 Spiritualitate

Jocuri de gatit

free counters

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.